
Amânare în cazul legii pensiilor speciale ale magistraților. Proiectul urma să primească luni, 28 aprilie, votul final în Senat, dar votul a fost amânat cu două săptămâni de senatorii din Comisia de Muncă, deși era în procedură de urgență. Principala prevedere: creșterea vârstei de pensionare a magistraților de la 48 la 65 de ani, măsură care urma să se aplice de la 1 ianuarie 2026, după cum a stabilit Camera Deputaților. Aleșii s-au contrazis pe tema constituționalității acestui proiect.
În comisia de muncă din Senat, senatorul USR, Irinel Darău a atras atenția că proiectul privind pensionarea magistraților a fost conceput special pentru a fi declarat neconstituțional. A fost contrazis imediat de președintele comisiei de muncă, senatorul Marius Humelnicu de la PSD, iar schimbul de replici a devenit tensionat.
Inițial, proiectul prevedea că vârsta de pensionare va crește eșalonat de la 48 la 65 de ani până în 2045, o perioadă considerată mult prea mare, de aleșii din Camera Deputaților care au stabilit ca termen de aplicare: 1 ianuarie 2026.
Dezbaterile au fost amânate cu două săptămâni, deoarece lipsesc mai multe avize.
Irinel Darău, senator USR: „Noi am zis: <<bine, haideți să mărim pasul cu care ne îndreptăm către 65 de ani>>, încercând practic limitele deciziei Curții Constituționale”
„Bănuiam că azi se vrea amânarea, pentru că de vineri au început amânările pentru toate avizele. Pe fond, noi în Camera Deputaților am depus un set de amendamente care încerca un fel de compromis. Adică, din această inițiativă venită pe repede înainte și evident neconstituțională, să obținem totuși un pas mai mare, dacă vreți, de avansare către acel 65 de ani. Acum au venit cu acest proiect care spune: <<nu, sărim brusc la 65 de ani>>, știind că e neconstituțional. Noi am zis: <<bine, haideți să mărim pasul cu care ne îndreptăm către 65 de ani>>, încercând practic limitele deciziei Curții Constituționale”, a a declarat Irinel Darău, senator USR.
Un alt senator de la USR, Ștefan Pălărie crede că aleșii puterii nu au reușit să se pună de acord cu cei din sistemul judiciar în privința creșterii vârstei de pensionare.
Ștefan Pălărie, senator USR: „Reforma poate fi făcută, dar nu cu picioarele”
„Nu e limpede ce vor ei să facă. Eu cred că nu sunt înțeleși nici pe soluția tehnică, nici în dialog cu CSM-ul (Consiliul Superior al Magistraturii – n.red.) să înțeleagă puțin care este punctul de vedere al justiției pe această reformă. Reforma poate fi făcută, dar nu cu picioarele. E limpede că nu știu nici dacă să intervină brutal în calendar și înțelegem ce înseamnă asta. În momentul în care tu modifici brusc de la 48 la 65, peste noapte te poți trezi cu sute, mii de pensionări care să mai dea o ultimă lovitură fatală sistemului de justiție”, a spus Ștefan Pălărie, senator USR.
Potrivit modificărilor aprobate de prima cameră sesizată, Camera Deputaților, se va schimba și modul de calculare a pensiei procurorilor și judecătorilor. Aceasta nu va mai putea depăși îndemnizația brută lunară din ultima lună de activitate.
Dacă nu adoptă o reformă a pensiilor speciale, România va pierde 230 de milioane de euro, bani din Planul de Redresare și Reziliență. De altfel, o parte din fonduri sunt deja blocate din acest motiv.
Dezbaterile vor fi reluate după alegerile prezidențiale.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea