Confidenţialitate


Semimaraton Iași 2018: Peste 15.000 de kilometri alergați pentru educația copiilor


Semimaraton Iași 2018: Peste 15.000 de kilometri alergați pentru educația copiilor

Cea de a IV-a ediție a Semimaratonului Iași 2018 a reunit la start peste 1.500 de alergători.

Prin acest eveniment sunt sprijinite două cauze: Centrul de Educație Incluzivă „Căsuța cu Cireșe”, proiect susținut de Salvați Copiii Iași, prin care 120 de copii sunt sprijiniți pentru a merge la școală; cea de-a doua cauză este proiectul Asociației Pro Ruralis prin care se vor oferi burse pentru elevi din mediul rural, cu abilități intelectuale deosebite pentru a-și finaliza studiile la un liceu din Iași. Toți beneficiarii provin din familii care se confruntă cu dificultăți în susținerea școlară a copiilor.

„Semimaraton Iași 2018 este o poveste frumoasă cu happy-end. Am început să alergăm de la sfârșitul anului 2017. Încet, încet ni s-au alăturat administratori ai orașului, polițiști, jandarmi, medici, voluntari, sponsori, alergători cu sau fără experiență, copii și cetățeni. Acest eveniment ne-a adus vizibilitate în peste 30 de țări, a pus Iașul în mișcare. Și toate acestea, pentru a susține educația. Urmează un an în care kilometrii parcurși îi transformăm în luni de școală pentru copii. Cu toții am fost la START și am trecut linia de FINISH, aducând un tonus bun orașului. Iașul a alergat cu Inima! Iașul a câștigat! În 2019 Semimaraton Iași revine cu noi modalități de exprimare stradală!”, a declarat Liviu Măgurianu, coordonatorul proiectului din partea Organizației Salvați Copiii Iași. 

„În memoria ieșenilor va rămâne un eveniment de marcă prin care sportul și faptele bune construiesc un viitor pentru copii. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat pentru a contribui la binele societății. Datorită comunității implicate ne-am atins scopul, acela de a oferi copiilor o nouă șansă la educație”, spune Bogdan Midirigiu, președintele Rotary Club Iași Copou.

„Toți cei care au participat duminică sunt un exemplu de generozitate pentru binele copiilor. Ei sunt cei care ne-au arătat că accesul tuturor copiilor la o educație mai bună trebuie să fie o prioritate. Alergătorii sunt Super-eroii care au adus împreună educația și sportul. Comunitatea ieșeană a făcut lucruri frumoase și asta ar trebui să conteze!”, declară Ambasadorul Semimaraton Iași 2018, sportivul Cătălin Moroșanu.

În urma evenimentului s-au atras fonduri cash în valoare de aproximativ 30.000 Euro. Suma a fost atrasă din înscrieri și sponsorizări, din care se vor scădea ulterior cheltuielile aferente organizării. Totodată, au fost atrase servicii și produse în valoare de peste 40.000 Euro, asigurându-se desfășurarea optimă a evenimentului pentru 1.500 de concurenți, peste 200 de voluntari și numeroși spectatori.


Ultimele stiri
Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează