Confidenţialitate


Șeful Autorității Electorale Permanente, bănuit de plagiat


Șeful Autorității Electorale Permanente, bănuit de plagiat

Șeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Florin Mitulețu-Buică, și-ar fi plagiat peste jumătate din lucrarea de doctorat.

Este rezultatul unei anchete semnată de jurnalista Emilia Șercan, pentru PressOne. O bună parte a lucrării ar fi fost pur și simplu copiată de la îndrumătorul de doctorat.

Constantin Mitulețu-Buică și-a susținut teza de doctorat în 2016, la Universitatea Națională de apărare “Carol 1”. Tema lucrării se referea la respectarea drepturilor omului în situații de conflict și avea 211 pagini.

Conform jurnalistei Emilia Șercan, de la PressOne, aproape 20% din teză ar fi fost copiată direct de la îndrumătorul de doctorat, din lucrări mai vechi ale acestuia.  Cu totul, cel puțin 124 de pagini din cele 211 au fost preluate din diverse surse, fără ca acest lucru să fie menționat sau să fie folosite ghilimele.

Așadar, mai mult de jumătate din lucrare ar fi plagiată, cu mențiunea importantă că aceasta conține și numeroase pasaje mai scurte, reformulate, dar care foarte probabil au fost preluate tot din alte lucrări. La fel, fără a se menționa sursa. Până la momentul difuzării materialului, Șeful Autorității Electrorale Permanente nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Victor Marin

Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează