Confidenţialitate


Şeful ANAF: Solicit angajaţilor să reia lucrul. Voi încerca să găsesc soluții


Şeful ANAF: Solicit angajaţilor să reia lucrul. Voi încerca să găsesc soluții

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, a reacţionat, luni, la protestul spontan al angajaţilor Fiscului, declanşat în special ca urmare a proiectului legii salarizării bugetarilor, cerându-le să reia lucrul, în condiţiile în care i-a asigurat că va face toate demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi pentru a fi găsite soluţii la revendicările salariaţilor.

“Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicãrile. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminarii discrepanţelor si al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia”, a afirmat Stan, citat într-un comunicat al ANAF.

“Le solicit şi pe aceasta cale sã îşi reia lucrul şi îi asigur cã în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor sã fie auzite si sã gãsim soluţii în vederea bunei functionãri a activitãţii instituţiei”, a completat preşedintele ANAF.

Câteva sute de angajaţi din finanţe protestează, luni, în faţa ministerului, în contextul în care mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice din întreaga ţară au declanşat un protest spontan nemulţumiţi de proiectul legii salarizării.

Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat şi ei o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate maşinile care trec prin punctele de frontieră vor fi controlate amănunţit.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…