Confidenţialitate


Şefa Secţiei Psihiatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, asistenta şefă şi un asistent medical, acuzaţi de luare de mită | AUDIO


Şefa Secţiei Psihiatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, asistenta şefă şi un asistent medical, acuzaţi de luare de mită | AUDIO

O adevărată rețea de corupție care transforma suferința psihică în bani de pensie a fost destructurată la Spitalul Județean Bacău.
Trei cadre medicale de la Secția de Psihiatrie, printre care se numără și șefa secției, au fost plasate sub control judiciar, după ce procurorii au descoperit că mai multe persone ar fi dat șpagă pentru a obține certificate de invaliditate false.
Conducerea spitalului anunță toleranță zero față de astfel de fapte, iar cei implicați au fost suspendați, fiindu-le interzis să mai profeseze.

Totul funcționa după o schemă bine pusă la punct, în care rolurile erau clar împărțite. Potrivit anchetatorilor, timp de mai bine de doi ani, asistenta șefă și încă un asistent medical au cerut mită de la pacienți. Sumele plătite pentru fiecare internarre la psihiatrie variau între 300 și 650 de lei, însă banii nu rămâneau la ei: două treimi din sumele adunate ajungeau la șefa secției. În schimbul banilor, medicul dispunea internări fictive. Practic, oamenii apăreau în acte ca fiind în spital, deși în realitate nu aveau nevoie de tratament sau nici măcar nu erau prezenți în secție. Pacienții plăteau pentru a obține scrisori medicale și referate cu ajutorul cărora să obțină să să păstreze indemnizația de handicap.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au făcut percheziții la spital și la locuințele celor trei, de unde au ridicat aproximativ 32.000 de euro. Cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost plasați sub control judiciar, dar pe o cauțiune de 50.000 de lei.
Conducerea Spitalului Județean Bacău a reacționat imediat și a anunțat că se delimitează de astfel de practice. În plus, cei 3 au fost suspendați și au interdicție să-și mai exercite profesia. Cercetările în acest dosar continuă, și nu este exclus ca ancheta să se extindă și să mai apară și alte nume.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ninge în zona de munte a Moldovei | AUDIO

Mulțumiri pentru România din partea șefului diplomației americane, pentru sprijinul acordat operațiunilor din Orientul Mijlociu | AUDIO

Vladimir Putin anunţă o încetare a focului în Ucraina pentru Paştele ortodox

Cum facem față sărbătorilor petrecute departe de familie. Sfaturile psihologului Bianca Poptean | AUDIO

Reportaj de pe Arena Națională. Mircea Lucescu, omagiat de iubitori ai fotbalului și admiratori ai carierei lui: „E…

Planul SUA-Iran se clatină. Donald Trump a respins solicitările iranienilor: „Au fost aruncate direct la gunoi de președinte…

Război în Iran. Un diplomat european afirmă că NATO nu va juca un rol direct în conflictul Statelor…

Dosarul „10 august”: Tribunalul Militar București renunță la audierea a sute de martori pentru a evita prescripția faptelor…

Tradiții autentice de Paște în Mărginimea Sibiului, la Rășinari. Cum arată pregătirile gospodinelor. Doina Bratu: „Paști fără drob…

Număr record de designeri români la Romanian Fashion Week. De la designeri consacrați la voci emergente, RCW 2026…