Confidenţialitate


Vladimir Putin anunţă o încetare a focului în Ucraina pentru Paştele ortodox


Vladimir Putin anunţă o încetare a focului în Ucraina pentru Paştele ortodox

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului cu Ucraina pentru sfârşitul zilei de sâmbătă şi duminică pentru Paştele ortodox, a comunicat joi Kremlinul, după ce Kievul propusese de asemenea o întrerupere a ostilităţilor în această perioadă, relatează AFP.

“Prin decizia comandantului suprem, V.Putin, în legătură cu apropiata sârbătoare a Paştelui ortodox, o încetare a focului a fost decretată pentru sâmbătă, 11 aprilie, începând de la ora locală 16.00 (13.00 GMT) până la sfârşitul zilei de 12 aprilie 2026”, se menţionează în comunicatul Kremlinului, citat de Agerpres.

”Oamenii au nevoie de un Paște fără amenințări și de un progres real către pace, iar Rusia are ocazia să nu revină la atacuri nici după Paște”, a transmis președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe rețeaua X.


Ultimele stiri
Deținătorii drepturilor asupra muzicii lui Elvis Presley dau în judecată Anthropic. Ce acuzații aduc companiei AI | AUDIO

Sorin Grindeanu: „Taxele nu vor crește în 2027. PSD-ul și-a asumat indexarea pensiilor, dar să vedem orizontul de…

România în Direct. Reforma lui Grindeanu. Aveți încredere în Guvernul Niculescu că nu va crește taxele?

Oana Gheorghiu critică planurile PSD privind listarea la Bursă a companiilor de stat neprofitabile: „o chestiune pe care…

Marea Neagră, tot mai periculoasă pentru navele comerciale. Peste 500 de nave au fost lovite în acest an…

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu în disputa privind deficitul bugetar al României | AUDIO

Ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz | Precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la…

Alegeri în Brazilia: Lula da Silva câştigă un al patrulea mandat | Flavio Bolsonaro vrea anularea scrutinului

INDAGRA & INDAGRA FOOD 2026: 2 summituri internaționale, conferințe și tehnologii aplicate în agricultură și industria alimentară

Kimi Antonelli, învingător în Marele Premiu al SUA şi tot mai aproape de titlul mondial



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează