Confidenţialitate


Ședință la Ministerul de Interne după cozile la DRPCIV


Ședință la Ministerul de Interne după cozile la DRPCIV

Se caută soluții pentru a rezolva problema cozilor imense de la Direcția Permise de Conducere din capitală.

Ministrul de Interne i-a convocat în şedinţă, în această dimineaţă, pe prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, împreună cu conducerea Direcţiei Permise Auto şi Înmatriculări.

Și ieri, sute de persoane stăteau la coadă la Serviciul din Pipera, aşteptând să îşi înscrie maşinile, să îşi schimbe carnetele auto sau să se programeze la proba teoretică a examenului de şofer. Aşteptarea la ghişee durează ore în șir.

Iar situaţia se repetă zi de zi în ultima perioadă.

 

Prefectura Capitalei susține că sunt cozi din pricina deficitului de personal. Din 88 de angajați ai DRPCIV, doar 66 erau prezenți, restul fiind în concedii. Reprezentanții instituției susțin că dacă vor fi ocupate cele 16 posturi scoase la concurs, se va putea lucra în două ture, iar programul va fi prelungit până la ora 19:30, iar cozile nu se vor mai forma.

Mai mult, Prefectura precizează că ”angajaţii Serviciului au efectuat ore suplimentare, inclusiv în weekend, şi şi-au amânat efectuarea concediilor de odihnă”

O altă cauză pentru aglomerație, invocată de Prefectura Capitalei este începerea cu întârziere a programului Rabla – care vine acum cu un număr mare de solicitări într-un timp scurt. Față de anul trecut vânzările de mașini au crescut cu 15 procente, in condițiile in care 80% dintre vânzători sunt din București.

De asemenea, o altă măsură a fost punerea în funcţiune a unui sistem de eliberare a bonurilor de ordine la înmatriculări, care va fi extins și pentru secția de permise de conducere. Oficialii Prefecturii spun că vor să implementeze un sistem de programare on-line pentru depunerea documentelor.

Până la normalizarea situației, oamenii vin încă de noaptea pentru a aștepta să depună actele la ghișee. Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache declara că problemele de la DRPCIV sunt complexe și rezolvarea lor va lua timp.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…