Confidenţialitate


Ședință extraordinară de Guvern pentru adoptarea bugetului de stat


Ședință extraordinară de Guvern pentru adoptarea bugetului de stat

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul se reunește în această seară, de la ora 20:15, într-o ședință extraordinară pentru a adopta proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026.

Cabinetul condus de Ilie Bolojan s-a mai întâlnit și în cursul dimineții, într-o ședință începută la ora 11:00, însă proiectul bugetului nu s-a aflat atunci pe ordinea de zi.

Partidul Social Democrat a anunțat că miniștrii săi vor vota bugetul, dar cu obiecții, urmând ca ulterior să depună amendamente în Parlament.

Noul buget propune ca deficitul să scadă cu 1,4% din Produsul Intern Brut, față de anul trecut. Mai mult, în 2027 ar ajunge la 5,1%. Ca țara noastră să scape de procedurile privind deficitul excesiv ale Uniunii Europene, trebuie să scadă sub 3%.

Guvernanții spun că veniturile totale ale bugetului vor crește cu 1,3 procente din PIB. Drept comparație, cu 11% mai mulți bani vor ajunge la buget față de anul trecut. Acești bani ar urma să fie folosiți pentru investiții, dar și pentru absorbția fondurilor europene – unele astfel de proiecte sunt cofinanțate.

Ar urma să crească și suma cheltuită de stat cu 55 de miliarde de lei, dar Guvernul menționează că majorarea este determinată de costurile finanțării datoriei publice generate de deficitele bugetare anterioare, nu de creșterea de cheltuieli a statului. Cheltuielile de personal se reduc cu 0,6% din PIB.

Din banii colectați din taxe și impozite, 27 de miliarde de lei vor finanța bugetele locale, cele din comune, orașe, sectoarele din București, dar și ale județelor.

Bugetul include și așa-numitul pachet de solidaritate: 1,7 miliarde de lei vor merge la sprijinirea vârstnicilor. Apoi, pentru alte programe sociale, 1.5 miliarde la programul „Masă sănătoasă” în școli și 15 miliarde pentru finanțarea serviciilor sociale pentru copii și persoane cu dizabilitãți.


Ultimele stiri
Constanța: Fose septice descoperite pe plajă, la Năvodari, în urma extinderii controalelor după găsirea unui rezervor de gaz…

Curtea de Justiție a UE: Blocarea schimbării sexului pe actele de identitate încalcă dreptul european | AUDIO

Cristina Chiriac, propunerea pentru funcția de procuror general, a primit aviz negativ de la CSM. În cazul lui…

Ce părere au tinerii despre ideea de schimbare: „Să rămâi tradiționalist e boring”/ „Îmi place să încerc ceva…

Concertele Holograf vor avea loc conform programului stabilit. Când și unde își pot lua rămas bun fanii de…

Problema etnicilor români din Ucraina. Nicușor Dan: „Documentul semnat azi duce nivelul de protecție al minorităților la standardele…

Cluj-Napoca va găzdui primul centru de stat pentru prevenirea și tratarea adicțiilor din România. Emil Boc: Va avea…

Republica Moldova: Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei, deși autoritățile garantează că stocurile sunt suficiente. Care sunt…

Pilotul Lewis Hamilton, convins că Formula 1 va lua decizia corectă în privința curselor din Bahrain și Arabia…

Prefectul județului Arad nu este de acord cu mutarea jocurilor de noroc la periferia orașului: Aceste localuri sunt…