Ședința CSAT, în desfășurare la Cotroceni. Se discută intenția SUA de a trimite trupe americane și avioane de luptă în România, în contextul războiului din Iran | VIDEO
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) este în desfășurare miercuri dimineață la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a convocat reuniunea după ce Statele Unite ale Americii au cerut să trimită avioane de luptă și trupe în România, au confirmat marți surse politice pentru Europa FM, în contextul desfășurării războiului său și al Israelului împotriva Iranului.
Ședința CSAT a început la ora 09:30, iar pe ordinea de zi a discuțiilor se numără subiecte precum: situația din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru România, evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România și analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.
Statele Unite ar intenționa să aducă pe teritoriul României avioane de luptă și militari pentru a le putea folosi în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, au confirmat, marți, surse politice pentru Europa FM.
La ședința CSAT participă mai mulți oficiali, printre care: premierul Ilie Bolojan, șeful Statului Major al Apărării Gheorghiță Vlad, ministra de Externe Oana Țoiu, consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius Lazurca, precum și conducerile SRI și SIE.
Săptămâna trecută, aflat în Polonia, președintele Nicușor Dan a declarat că nu va convoca CSAT „cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat, direct pentru România”.
Sursa video: Administrația Prezidențială




