Confidenţialitate


Ședință a autorităților, vineri, pe tema reluării cursurilor școlare


Ședință a autorităților, vineri, pe tema reluării cursurilor școlare

Ministrul interimar al Educaţiei urmează să anunţe, vineri, modul în care vor funcţiona şcolile începând de săptămâna viitoare.

Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%.

“Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10.00”, a declarat ministrul.

În contextul creşterii accelerate a numărului de cazuri noi de Covid, în luna octombrie s-a decis ca elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal să intre într-o vacanţă de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school au fost suspendate pe o perioadă de 14 zile.

Joi, șeful statului a anunţat că vacanţa nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ.


Ultimele stiri
Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează