Confidenţialitate


Secretat de stat în Ministerul Transporturilor despre lotul 3 al Autostrăzii A0: ”E din ce în ce mai clar că se poate deschide acest lot până la finalul lunii mai”


Secretat de stat în Ministerul Transporturilor despre lotul 3 al Autostrăzii A0: ”E din ce în ce mai clar că se poate deschide acest lot până la finalul lunii mai”

Pe lotul 3 al Autostrăzii A0 se va putea circula până la sfârșitul lunii mai, anunță oficialii din Ministerul Transporturilor.

Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a mers, duminică, într-o vizită neanunțată pe șantier, pentru a verifica stadiul lucrărilor, în condițiile în care, în urmă cu două săptămâni, constructorul dădea asigurări că tronsonul poate fi dat în circulație la sfârșitul lunii aprilie.

În prezent, sunt aplicate marcajele rutiere, spune secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

”De la joncțiunea cu DN6, săptămâna aceasta a început aplicarea acestor marcaje rutiere, s-au făcut și premarcările pentru banda de urgență, s-a făcut premarcarea și pentru linia continuă care va fi lângă parapet pentru a se delimita pe partea stângă banda de circulație. E din ce în ce mai clar că se poate deschide acest lot până la sfârșitul lunii mai”, a spus Ionel Scrioșteanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Constructorul, o companie din Grecia, riscă penalizări pentru întârzierea lucrărilor.

”A primit mai multe penalizări succesive acest constructor și la finalul contractului, se vor aplica, cu siguranță, toate penalizările contractuale în așa fel încât să descurajăm constructorii care trenează lucrările”, a mai spus secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Lotul 3 al Autostrăzii A are aproape 18 kilometri și asigură legătura între DN6 Bragadiru-Cornetu și Autostrada A1 București Pitești.

Concepută ca o centură a Bucureștiului, Autostrada A0 va avea în total 100 de kilometri și va asigura legătura cu cele 3 autostrăzi existente.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează