Confidenţialitate


Sebastian Ghiță nu poate fi reținut. Deputații au votat împotriva solicitării DNA


Sebastian Ghiță nu poate fi reținut. Deputații au votat împotriva solicitării DNA

Deputaţii au respins, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii lui Sebastian Ghiţă. Au fost 121 de voturi pentru și 167 de voturi împotriva cererii DNA.

Urmează votul asupra cererii de arestare preventivă.

În discursul său, Sebastian Ghiță le-a cerut colegilor de mai multe  ori să voteze împotriva solicitărilor DNA.

Sebastian Ghiță este acuzat că ar fi coordonat o întreagă rețea în Ploiești menită să-i scape pe unii oameni de afaceri și politicieni locali de anchete penale.   Din rețea făceau parte șefi ai Parchetului și Poliției din Ploiești.

De exemplu, Sebastian Ghiță s-ar fi rugat în genunchi la procurorul Liviu Tudose să-l salveze pe moşu’, adică pe Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova.

În 2013, procurorul Mircea Negulescu de la Curtea de Apel Ploiești lucra la o anchetă privind o rețea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro. Vizați erau Răzvan Alexe, interlop și om de afaceri în Ploiești, apropiat al lui Vlad și Mircea Cosma, dar și alți oameni de afaceri care au încheiat contracte cu Consiliul Județean condus atunci de Mircea Cosma.

Sebastian Ghiță l-ar fi contactat pe procurorul Liviu Tudose, șeful Parchetului Curții de Apel Ploiești, pentru a afla informații din dosar și pentru a împiedica ancheta, care ajungea inclusiv la Vlad și Mircea Cosma.

Adevărul scrie că Liviu Tudose ar fi declarat în fața anchetatorilor  că, aflat sub influența băuturilor alcoolice,  Sebastian Ghiță  s-a așezat în genunchi în fața lui și l-a rugat «Salvează-l pe moşu’»,  referindu-se la Mircea Cosma. Potrivit surselor citate de Adevărul, Liviu Tudose a recunoscut că vizitele lui Sebastian Ghiță erau nefirești și le-a spus judecătorilor care l-au arestat că a fost  pus în situaţia de a face scandal  pentru a-l da afară din casă, lucru care s-a și întâmplat de trei ori.

În schimbul informațiilor, Sebastian Ghiță i-ar fi promis procurorului Tudose un post de șef al Departamentului pentru Luptă Antifraudă. În acest sens, Tudose a ajuns chiar în biroul fostului premier Victor Ponta.

Sebastian Ghiță spune însă că Liviu Tudose a mers la Palatul Victoria pentru a-i da lui Victor Ponta o invitație la un concert și nu pentru a discuta despre funcții. Pentru Sebastian Ghiță ar mai fi lucrat și fostul șef al Poliției Prahovene Viorel Dosaru. Acesta ar fi intervenit la Poliția Rutieră să nu-l sancționeze pe Ghiță care a fost prins în timp ce conducea cu permisul suspendat.

 


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează