Confidenţialitate


Se suspendă autorizațiile organizatorilor de evenimente care nu respectă regulile sanitare


Se suspendă autorizațiile organizatorilor de evenimente care nu respectă regulile sanitare

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, în ședința de luni, că vor fi suspendate autorizațiile de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestora nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

„Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară. Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități”, se precizează într-un comunicat.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

„Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020”, se adaugă în comunicat.

Hotărârea CNSU mai prevede că activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică. permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal.

De asemenea, CNSU a stabilit permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății, permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog, permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

Totodată, s-a decis înlocuirea noțiunii de „triaj epidemiologic” cu „triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.


Ultimele stiri
Volodimir Zelenski și Olena Zelenska au ajuns la București pentru participarea Summitului B9. Prima Doamnă a Ucrainei se…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO