Confidenţialitate


Se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Ceremoniile continuă și duminică


Se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Ceremoniile continuă și duminică

Ministerul Apărării Naționale marchează, duminică, împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

Ceremonia națională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial va avea loc la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, din Capitală, începând cu ora 12,30.

În cadrul evenimentului va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor, va fi depusă o coroană de flori, iar membrii Asociației Tradiții Militare vor “depune jurământul militar”, așa cum era el rostit în urmă cu o sută de ani.

“De asemenea, va fi ținut un moment de reculegere, iar militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul vor trage salve de artilerie.

În Memorialul Eroilor Neamului vor fi aprinse candele în memoria eroilor căzuți la datorie. În finalul ceremoniei, va avea loc un exercițiu militar de tip drill-team pe platoul superior din Parcul Carol“, precizează MApN.

La evenimentul din Parcul Carol vor fi prezenți și copiii din Asociația Cercetașilor Tradiționali din România.

De asemenea, și-a anunțat prezența și președintele Klaus Iohannis.     


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează