Confidenţialitate


Schulz: Experți juridici ai UE analizează dacă e posibilă accelerarea procedurii de excludere a Marii Britanii din UE


Schulz: Experți juridici ai UE analizează dacă e posibilă accelerarea procedurii de excludere a Marii Britanii din UE

Bruxelles-ul întoarce foaia și grăbește ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după referendumul istoric de joi.

Experți juridici ai Uniunii Europene analizează deja dacă este posibil să se accelereze procedura de excludere, a confirmat președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

 

Mai exact, este analizat Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care prevede procedura ieşirii unui stat din blocul comunitar.

Într-un interviu pentru The Guardian, președintele Parlamentului European, Martin Schulz  i-a criticat dur pe conservatorii britanici, conduși acum de David Cameron, premier care și-a anunțat demisia în urma referendumului de joi.

Uniunea Europeană a fost ostaticul Londrei din cauza unei dispute în Partidul Conservator, a continuat Schulz.

”Incertitudinea este ultimul lucru pe care ni-l dorim. Ne este greu să acceptăm că întregul continent este luat ostatic într-o luptă internă în Partidul Conservator”, a spus Martin Schulz.

“Trebuie să luăm notă de această abordare unilaterală”, a mai precizat acesta. De altfel și alți lideri europeni au spus la unison că  Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană “cât mai curând posibil”.

Comunicatul comun a fost semnat de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, şi de Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European.

“Asistăm la o situaţie fără precedent şi suntem uniţi în reacţii. Vom rezista în mod puternic şi vom susţine valorile fundamentale ale UE – promovarea păcii şi bunăstării popoarelor. Uniunea Europeană va continua să funcţioneze în 27 de state membre. Uniunea Europeană este cadrul viitorului nostru politic comun”, se arată în comunicat.

“Acum aşteptăm ca Guvernul Marii Britanii să pună în aplicare cât mai rapid posibil decizia cetăţenilor, oricât de dureros ar fi acest proces. Orice întârziere ar prelungi incertitudinea fără a fi necesar. Oricum, avem reglementări în acest sens”, au mai precizat liderii europeni.


Ultimele stiri
România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează