Confidenţialitate


Scenariu alarmare ISU Galați-Brăila: Obiecte necunoscute au căzut din spațiu


Scenariu alarmare ISU Galați-Brăila: Obiecte necunoscute au căzut din spațiu

La Galați și Brăila, sirenele protecției civile au sunat imediat după ora 10.00, la diferență de 5 minute între cele două județe.

În total, au fost testate peste 500 de mijloace de alarmare audio, atât în orașe, cât și la sate.

Deși scenariul exercițiului de protecție civilă vizează modul de reacție a populației și autorităților în cazul căderii unor obiecte necunoscute din spațiu, atât gălățenii, cât și brăilenii și-au continuat nestingheriți treburile sub cerul liber, fără să se adăpostească, așa cum ar fi fost normal.

E drept, nici nu s-au panicat la auzul sirenelor, pentru că, au declarat ei, știau de exercițiu din presă și de pe paginile de socializare.

În mare parte, oamenii știu ce trebuie să facă în caz de dezastru, mai ales dacă e cutremur sau sunt inundații și mai puțin în caz de accident chimic, poluare masivă sau cădere de obiecte necunoscute din cer.

Statistic privind lucrurile, la Brăila, sirenele au sunat la ora 10.15 în tot județul. 170 de dispozitive de alarmare audio au fost testate, din care mai bine de jumătate în capitala de județ, iar restul în orașele Ianca, Făurei și Însurăței și în 40 de localități rurale.

În județul Galați, au fost testate toate cele 356 de sirene de protecție civilă. 155 dintre acestea s-au auzit în municipiul reședință de județ, iar restul în orașele Tecuci și Tg. Bujor, dar și în peste 40 de localități rurale.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează