Confidenţialitate


Sanctuarul Libearty de la Zarnesti are trei noi locatari (AUDIO)


Andi, Terra şi puiul ei Pluto sunt cei trei urși care au de câteva zile o nouă casă. Ei au fost aduși în rezervație după ce au trăit în condiții dificile în medii care nu mai semănau cu mediul natural de viață al animalelor sălbatice.

Ursoaica Terra și puiul ei Pluto au fost locatarii Grădinii Zoologice din Reșita. După modernizarea acesteia, urșii ar fi trebuit să aibă la dispoziție un areal mult mai permisiv, dar s-au ales doar cu o nouă cușcă. Este motivul pentru care Asociația Milioane de Prieteni a făcut demersuri pentru relocarea urșilor și s-a reușit transferul lor în rezervația de la Zărnești.

Andi este un urs matur care trăia în pădurile din apropiere de Brașov. Zona este una foarte căutată de turiștii care făcuseră un obicei din a hrani animalele sălbatice. Nu e de mirare că ursul s-a învățat să mănâce din gunoiul restaurantelor și să frecventeze locuințe atunci când îi era foame. Speriați de vizitele dese, localnicii și turiștii au cerut să se ia măsuri împotriva ursului, devenit prea prietenos. Pentru el, a fost emisă o autorizație de împușcare și urma sa fie ținta vânătorilor. La intervenția reprezentanților asociațiilor de protecția animalelor, decizia de recoltare a fost schimbată într-una de relocare la Zărnești. Cei 3 urși ajunși în rezervație se află acum în carantină și se vor bucura în curând de câteva zeci de ha de pădure, pe post de casa noua.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…