Confidenţialitate


Romii din Paris cer protecţia Poliţiei, după ce au devenit ţinta unor atacuri din cauza unui zvon


Romii din Paris cer protecţia Poliţiei, după ce au devenit ţinta unor atacuri din cauza unui zvon

Romii români şi bulgari din Paris cer Poliţiei să îi protezeze în faţa atacurilor la care sunt supuşi în ultima vreme din cauza unei ştiri false.

În capitala Franţei, după modelul Ambulanţa neagră care fură copii, a apărut Duba albă care răpeşte femei şi copii. Poliţia a dezminţit informaţia, dar a arestat 20 de persoane.

Atacurile au fost declanșate după ce știrea falsă potrivit căreia o dubă albă este folosită pentru răpirea tinerelor femei și a copiilor a devenit virală.

“Facem apel la ministrul de interne pentru a ne oferi protecție prin prezența permanentă a poliției„, a declarat Anina Ciucin, avocat și purtător de cuvânt al organizației Vocea romilor, citată de France 24.

Ea a mai spus că la baza știrii false se află stereotipuri de ev mediu, potrivit cărora ”țiganii sunt tâlhari și hoți de copii”.

Poliția a făcut apel pe twitter către opinia publică, dezmințând știrea și precizând că nu există niciun fel de informații privind cazuri de răpire.

Într-unul dintre atacuri în jur de 50 de persoane înarmate cu bâte și cuțite au atacat romii care trăiau la periferia Parisului și au incendiat mașinile.
Într-un alt atac, Romii au fost nevoiți să caute adăpost într-un supermarket pentru a scăpa de violențe.

Poliția a reamintit că răpsândirea de zvonuri poate fi pedepsită cu amendă între 45.000 și 135.000 de euro.

Foto: Serge Guichard, Facebook


Ultimele stiri
Un avion al companiei HiSky s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă la 30 de minute după decolare. Comandatul…

Bistrița-Năsăud: Trei persoane reținute într-un dosar de frauda cu ajutoarele pentru încălzire | AUDIO

Timiș: 7 bărbați sunt acuzați că ar fi violat mai multe fete în vârstă de 14 ani. 6…

Peste 1000 de elevi petrec zilele acestea vacanța de schi în cea mai veche stațiune din țară. La…

Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării. Departamentul pentru Situații de Urgență, alături…

Drumuri închise din cauza viscolului și ninsorii abundente. Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările dacă nu sunt absolut…

NASA va lansa misiunea Artemis II la începutul lunii martie. Cât timp vor avea la dispoziție astronauții pentru…

Bacteria Clostridium perfringers a fost identificată din nou în apa de la Curtea de Argeş | AUDIO

Care sunt noutățile din programa de Limba și literatura română pentru elevii de clasa a IX-a. Elevii vor…

Premierul Bolojan se va întâlni pe 26 februarie cu preşedinta Comisiei Europene. Aspectele legate de implementarea PNRR, în…