Confidenţialitate


Romfilatelia va realiza un întreg poştal cu timbru marcă fixă dedicat lui Neagu Djuvara


Romfilatelia va realiza un întreg poştal cu timbru marcă fixă dedicat lui Neagu Djuvara

Neagu Djuvara a împlinit  100 de ani, ocazie cu care Romfilatelia a anunţat, azi, că va realiza un întreg poştal cu timbru marcă fixă, “în semn de respect şi preţuire, faţă de PROFESORUL, ARISTOCRATUL şi mai ales, pentru OMUL, Neagu Djuvara“.

Activitatea domniei sale, de istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, dăruirea cu care s-a implicat de-a lungul deceniilor în domeniul cultural, dar şi în cel diplomatic, îi înscriu biografia în seria personalităţilor de primă de marcă ale României.

Un „sceptic bine temperat”, cum se auto-defineşte, Neagu Djuvara a primit vestea acestui proiect chiar la el acasă, de la reprezentanţii Romfilatelia care i-au adus şi un tort cu vârsta împlinită joi.

Data la care Romfilatelia va lansa acest întreg poştal cu timbru marcă fixă dedicat lui Neagu Djuvara nu a fost încă anunţată.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează