Confidenţialitate


Românii plătesc cele mai mari preţuri pentru electricitate din regiune


Românii plătesc cele mai mari preţuri pentru electricitate din regiune

Preţul mediu al energiei electrice pentru populaţie din România a fost în a doua jumătate a anului trecut de 58,60 lei (13,20 euro) pentru 100 kWh, cel mai mare din regiune, în timp ce, raportat la salarii, preţul plătit de consumatorii casnici români este al treilea cel mai ridicat din Uniunea Europeană, arată datele publicate, vineri, de oficiul european de statistică, Eurostat.

Datele Eurostat arată că preţul mediu al energiei electrice furnizate consumatorilor casnici, pentru 100  kWh, a fost în a doua jumătate de anului trecut de 9,60 euro în Bulgaria, de 11,50 euro în Ungaria, singurele ţări vecine României care sunt şi membre ale UE.

În Serbia, preţul mediu plătit de populaţie a fost de 6,5 euro/100 kWh, jumătate din preţul plătit de români, arată datele europene.

În celelalte state sau teritorii din regiune cuprinse în statisticile Eurostat – Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Moldova, Muntenegru -, preţul plătit variază între 6,1 euro şi 9,9 euro / 100 kWh, semnificativ sub nivelul din România.

În Turcia, preţul mediu al electricităţii plătit de populaţie a fost de 12,2 euro / 100 kWh în perioada analizată.

În Uniunea Europeană, preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici a variat între 9,6 euro / 100 kWh în Bulgaria şi 30,40 euro în Danemarca.

Eurostat a calculat şi preţul la paritatea puterii de cumpărare, ţinând cont de salariile din fiecare ţară.

În acest clasament, consumatorii români plătesc al treilea cel mai mare preţ din UE pentru energia electrică, de 26,5 euro ajustat la paritatea puterii de cumpărare, preţuri mai mari fiind doar în Portugalia (29,3) şi Germania (28,3).

Totuşi, de la începutul acestui an, facturile la energie electrică ale populaţiei au scăzut cu 4,9%, arată statisticile oficiale, ca urmare a scăderii cotei generale a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 20% şi a reducerii tarifelor de distribuţie.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează