Confidenţialitate


Românii din afara țării cer aprobarea de urgență a votului prin corespondență


Românii din afara țării vor cere dizolvarea Parlamentului dacă nu se aprobă votul prin corespondență.

Diaspora cere cA legile privind votul electronic și votul prin corespondență să fie dezbătute și votate anul acesta, sau chiar în sesiunea extraordinară de la sfârșitul lunii

”Am înțeles că va exista o sesiune extraordinară peste puțin timp. Dacă în perioada asta nu se va vota votul prin corespondență și votul electronic, nu mai este posibil. De aceea, sunt pregătit să îi cer președintelui României dizolvarea Parlamentului, care nu a fost capabil să creeze o lege pentru românii din diaspora, în timp ce parlamentarii au fost capabili și au avut timp să își creeze legi pentru a-și mări salariile și pentru a-și crea pensii pentru ei”, a declarat președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa,  Daniel Țecu

 

În plus, conaționalii de peste hotare avertizează că se vor prezenta în număr mic la alegerile de anul viitor.

Cele câteva milioane de români din diaspora sunt reprezentați în Parlamentul României de patru deputaţi şi doi senatori.


Ultimele stiri
Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…

Două avioane, vizate de alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Amenințările s-au dovedit false | AUDIO

Actorul britanic Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra. Pronunțarea pedepsei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează