Confidenţialitate


România și-a luat rămas bun de la ultimul său rege, Regele Mihai I – GALERIE FOTO


România și-a luat rămas bun de la ultimul său rege, Regele Mihai I – GALERIE FOTO

Sâmbătă, România și-a luat rămas bun de la ultimul său rege, Regele Mihai I.

Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile Bucureștiului pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Regele Mihai I. Funeraliile de stat au început în jurul orei 10:20 în Sala Tronului din Palatul Regal, apoi au continuat în Piața Palatului și la Catedrala Patriarhală.

După ora 15:00 sicriul cu Majestatea Sa Defunctă a fost adus la Gara Băneasa de unde a fost preluat cu Trenul Regal către Curtea de Argeș, locul unde va fi înmormântat Regele Mihai I.

Mai mulţi reprezentanţi ai unor familii regale europene, printre care Prinţul Charles al Marii Britanii şi fostul Rege Juan Carlos al Spaniei, au asistat sâmbătă în România la funeraliile Regelui Mihai. Îi puteți vedea alături de înalți oficiali europeni și români în fotografiile realizate de Octav Drăgan pentru www.europafm.ro.

“Regele Mihai al României a fost toată viaţa sa un om profund credincios. Credinţa sa nu era una formală, ci una existenţială şi practică. Regele l-a simţit pe Dumnezeu prezent şi lucrător în viaţa sa mai ales în momentele grele ale vieţii sale. Credinţa în Dumnezeu era pentru el lumină şi ajutor pentru viaţă. (…)

Credinţa şi rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea faţă de popor şi de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât şi dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos şi demn, harnic şi modest, răbdător şi iertător, virtuţi pentru care a fost preţuit atât de Casele Regale ale Europei, cât şi de oameni simpli”, a mai spus patriarhul Daniel, la slujba de înmormântare a fostului suveran, oficiată în Catedrala Patriarhală.


Ultimele stiri
Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează