Am avut, în România, 15.000 de specialiști pe care nu i-a văzut, auzit sau consultat nimeni. Ca o coincidență, ne-am ales apoi cu tot atâtea șantiere abandonate. Au rămas suspendate în bani împărțiți politic sau, mai simplu, în nepăsare.
Am avut chiar și un Minister al Marilor Proiecte. Cel care l-a condus e azi închis pentru corupție.
Numărul magic sub care stă România neterminată crește, de la un an la altul, ca un cronometru de neoprit.
Campania editorială pe care o începem la Europa FM încearcă să-l încetinească, implicându-vă. Vă spunem aici poveștile spitalelor, drumurilor care vi s-au promis și au rămas în șantier. Vă explicăm de ce și cum le putem mișca din loc.
Azi vorbim de un crater din centrul Capitalei – Casa Radio. Neterminată de 30 de ani, înghite încă bani fără să le întoarcă nimic celor care au plătit-o, din taxele lor.
Pe malul Dâmboviței, un uriaș și-a înfipt acum trei decenii picioarele de beton ca să adune, într-o bună zi, tezaurul național și cele mai mari galerii de artă din țară. Urma să fie Muzeu Național. A înghițit banii ultimului guvern comunist și munca militarilor la termen aduși în București să-l ridice. Apoi a trecut din mână în mână, de la un minister la altul, dar a rămas o ruină.
Și tot pe malul Dâmboviței iese la pescuit Petre Gheorghe. Acum 30 de ani lucra la marile construcții comuniste, la Gospodăria de Partid. Ultima defilare de 23 August l-a prins peste drum, într-o formație de partid, chiar lângă mastodontul abandonat pe care îl numim azi Casa Radio.
De-aici și-a dorit Nicolae Ceaușescu să vadă în `89, Cântarea României , deși din colosul de beton nu era decât fațada. Ca și acum.
“Era, dar a placat-o pe față, a pus, balcoane, a îmbrăcat-o în tricolor… În spate era cum e și acum – șantier”, își amintește Petre Gheorghe.
Într-o Capitală sufocată, în care fiecare metru de teren înseamnă o luptă, Casa Radio e un paradox. 10 hectare de teren stau împrejmuite, înghit bani de curățenie și pază și blochează un oraș să meargă mai departe.
Arhitectul Crișu Atanasiu a văzut clădirea ridicându-se în `87 – întâi ca proiect de muzeu, pasat în Guvernul Stolojan la Radiodifuziune să devină sediu al radioului public. Ca în `97, după un deceniu de indecizie, să treacă drept Cartier al Justiției. Pe hârtie.
„Atunci era o clădire frumoasă. Pânăî nu s-au demolat traveele centrale era o clădire foarte onestă din punct de vedere arhitectural, cu proporții foarte bune, cu o amfiladă de stâlpi foarte frumos ritmată, care dădea putere acestei clădiri de câteva sute de metri. A determinarea de a face ceva din acesată clădire frumoasă”, spune arhitectul.
Sub Guvernul Năstase, statul reduce sediul fantasmagoric al radioului la o parcelă și face al doilea botez al clădirii. Îi spune „Centrul Dâmbovița”. Un investitor turc promitea să-i schimbe fața. Planul nu stă în picioare decât trei ani. E schimbat de Guvernul Boc.
Un grup turco-israeliano-olandez vine cu 9 milioane de dolari într-o firmă gândită de stat și ia Casa Radio pe 49 de ani. Guvernul pierde clădirea și terenul într-un contract alambicat în care penalizările de mii de euro sunt iluzorii. Primește în schimb promisiunea că aici va fi un centru comercial înconjurat de birouri, apartamente moderne, hotel, cazino, parcări și un centru de conferințe. Și 2000 de locuri de muncă, în cinci ani. Au trecut 11 ani. S-a dus la capăt doar demolarea.
„Aici s-a dărâmat o parte din clădire pentru că s-a îmbrățișat un proiect care nu putea fi susinut. Oamenii ăștia de la Dâmbovița Center voiau să facă mai multe lucruri – comerț, agrement, trebuia să facă o roată ca London Eye, adică pastișe. Și au venit cu proiectanții lor. Noi, la Ordinul Arhitecților din București, nu am crezut niciodată în proiectul ăsta”, spune Crișu Atanasiu.
După ani în care primăria a blocat autorizația, investitorii – proiectul, iar Compania Națională de Investiții a Ministerului Dezvoltării, care a cedat terenul, s-a uitat în altă parte, avem în Capitală doar un exemplu de eșec al unui parteneriat public-privat.
Și un caz asumat de corupție. Grupul israelian Elbit a cheltuit 14 milioane de dolari pentru servicii de consultanță, în mare parte fictive. O anchetă a autorităților americane arată că o parte din acești bani au ajuns la oficiali guvernamentali români. În rest, investiția s-a blcat, iar valoarea clădirii scade. Nu și a terenului.
„În cazul acestei clădiri nu neapărat în Anul Centenar mă gânesc că ar fi trebuit făcut ceva, ci în cei 30 de ani care au trecut de când a fost abandonată. Aș vedea aici ce ar fi trebuit să fie de la început – muzeul”, spune Crișu Atansiu.
Încă în șantier, Casa Radio e azi, cel mult, muzeul cuiburilor de porumbei și al îngropării banilor din România.
Vă așteptăm să ne scrieți la adresa implicare@europafm.ro și voi dacă aveți astfel de exemple – promisiuni ce ar fi schimbat zona voastră, dar care nu au fost pana azi duse la îndeplinire.
