Confidenţialitate

România intră sub Cod galben de ninsori şi viscol

De la ora 2.00, intră în vigoare un Cod Galben de ninsori viscolite, depuneri de strat de zăpadă, depuneri de gheață și intensificări susținute ale vântului în următoarele județe ale țării: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, București, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Vrancea și Galați.

Miercuri, între orele 2:00 şi 20:00, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent.

Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

După expirarea atenţionării Cod galben va intra în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece în toată ţara, valabilă de miercuri seara până vineri dimineaţa.

Astfel, în perioada 28 noiembrie, ora 20.00, – 30 noiembrie, ora 10.00, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi şi pe parcursul zilei de joi.

Autoritățile se declară pregătite

Conducerea MAI le-a cerut prefecţilor să ia măsuri pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune pentru sezonul rece şi să asigure că sunt pregătite mijloacele de intervenţie şi că există suficiente stocuri de materiale antiderapante şi de carburanţi.

Au fost pre-alertate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, pentru luarea tuturor măsurilor de protejare a populaţiei şi pentru asigurarea funcţionării la parametri normali a sistemelor de utilităţi publice.

”Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei în situaţia apariţiei unor situaţii de urgenţă provocate de vremea severă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Drumarii sunt în alertă

În condițiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării, CNAIR anunță că are încheiate toate contractele de deszăpezire pentru iarna 2018 – 2019.

”­­Direcțiile Regionale ale CNAIR sunt pregătite să intervină în aceste zone, cu utilaje și materiale antiderapante, pentru a preveni apariția poleiului dar și pentru a îndepărta zăpada căzută pe carosabil, astfel încât circulația rutieră să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Precizăm că la această oră CNAIR are încheiate toate contractele necesare activității de deszăpezire pentru iarna 2018 – 2019, utilajele mobilizate în baze, iar drumarii sunt pregătiți să intervină prompt acolo unde se impune.

Rugăm participanții la trafic să se informeze înainte de a pleca la drum în legătură cu situația meteorologică din zonele pe care urmează să le tranziteze, să aibă mașinile echipate pentru traficul în condiții de uarnă și să circule prudent”, transmite CNAIR într-un comunicat remis Europa FM.