Confidenţialitate


Robert Negoiță, explicații la Parchet în legătură cu teza sa de doctorat posibil plagiată


Robert Negoiță, explicații la Parchet în legătură cu teza sa de doctorat posibil plagiată

Primarul sectorului 3 al Capitalei Robert Negoiță a fost audiat miercuri la Parchetul General, în dosarul în care e acuzat că și-a plagiat teza de doctorat.

Nu e vorba de fapte penale, a ținut să precizeze edilul la intrarea la audieri.

Robert Negoiță a dat explicații despre modul în care a devenit doctor și spune că procurorii l-au întrebat, între altele, dacă s-a inspirat în lucrarea sa de doctorat.

”Răspunsul meu a fost categoric nu, niciodată n-am avut niciun avantaj, în afară de faptul că mi-am îmbunătățit cunoștințele. Au fost interesați să știe dacă în timpul școlii doctorale au fost chestiuni în neregulă. Eu nefiind profesionist în domeniu, că d-asta am avut conducător de doctorat, nu știu să apreciez, nimic nu mi-a trezit suspiciuni”, a explicat Robert Negoiță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă se intitulează “Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” şi, deşi abordează un subiect economic, lucrarea a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza“.

Comisia de etică a Academiei a constatat însă că lucrarea este copiată de la prima până la ultima frază și a cerut retragerea titlului de doctor,

”Ce întrebare răutăcioasă”, a spus Robert Negoiță atunci când a fost întrebat dacă în lucrarea sa a ”uitat” să menționeze sursele.

”Din ce știu eu, sursele sunt menționate, dar poate că nu au fost menționate corect”, a adăugat edilul sectorului 3.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Să mai spunem că Robert Negoiță a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003, pentru că, spunea el, ”era prea preocupat să facă bani și mai puțin să meargă la școală”.

În 2004, Negoiţă s-a înscris la două facultăţi, potrivit propriului CV: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, pe care a terminat-o în trei ani, şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional de la Universitatea Româno–Americană, absolvită în 2008.

După un an de la terminarea celei de-a doua facultăţi, în 2009, Negoiţă era înscris la doctorat la Academia de Poliţie.

În CV-ul său nu este însă menţionată absolvirea vreunui program de Master. În România, după adoptarea, în 2006, a sistemului de învăţământ Bologna, diploma de Masterat este o condiţie obligatorie pentru înscrierea la doctorat. 


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează