Confidenţialitate


Robert Abela, noul premier al Maltei


Robert Abela, noul premier al Maltei

Avocat în vârstă de 42 de ani și fiu al fostului preşedinte George Abela, Robert Abela a fost ales şef al Partidului Laburist din Malta, devenind automat premier al țării.

Joseph Muscat a fost nevoit să accepte părăsirea prematură a funcției, acuzat fiind de amestec în ancheta asupra asasinării jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia, relatează Agerpres, citând AFP.

Robert Abela, care promite să continue “reţetele câştigătoare” ale predecesorului său, a ajuns deputat cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare, din 2017, convocate anticipat şi câştigate cu uşurinţă de laburiști, în pofida unui val de scandaluri legate de persoane din anturajul lui Joseph Muscat.

Noul premier va avea un mandat de doi ani şi jumătate, până în septembrie 2022.

Joseph Muscat a fost constrâns să-şi anunţe plecarea la 1 decembrie, după manifestaţii ale mişcării civice şi familiei lui Daphne Caruana Galizia, care l-au acuzat printre altele că a acoperit mai mulţi colaboratori săi apropiaţi, printre care şeful său de cabinet şi prieten din copilărie Keith Schembri.

Omul de afaceri Yorgen Fenech, despre care un martor a declarat în faţa judecătorilor că este cel care a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphne Caruana Galizia, a fost arestat la 20 noiembrie.

Schembri a fost nevoit să demisioneze din funcţie după ce a fost chestionat în legătură cu crima din octombrie 2017, dar nu a fost formulată nicio acuzaţie pe numele său. Întrebat de avocatul Marion Camilleri dacă l-a contactat pe Fenech, Keith Schembri a recunoscut că erau prieteni.

Pe blogul său, intitulat Running Commentary, Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de fapte de corupţie, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume a apărut în scandalul Panama Papers, Egrant Inc., era deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat


Ultimele stiri
Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează