Confidenţialitate


Rihanna, la 27 de ani


Rihanna, la 27 de ani

‘Vine weekend-ul, așa că la Născut de ziua lui dăm o super-petrecere cu o super-cântăreață, poreclită Carabbian Queen.

Sărbătorita noastră a cântat recent, la premiile Grammy, într-o combinație surprinzătoare, alături de Kanye West și Paul McCartney piesa FourFive Seconds.

Originară din Barbados, cea Născută astăzi, a reușit să impresioneze un producător muzical și să facă primul pas spre celebritate interpretând piesa Hero lansată de Mariah Carey‘, au încercat Vlad Petreanu şi George Zafiu să îi ajute pe ascultătorii Europa FM să ghicească sărbătorita zilei, din Deşteptarea.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa ‘S.O.S.’. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: ‘Umbrella’, ‘Take a Bow’ şi ‘Disturbia’.

Înainte de ‘Loud’, din 2010, cântăreaţa a lansat albumul ‘Rated R’, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt ‘Talk That Talk’ (2011) şi ‘Unapologetic’ (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şapte premii Grammy.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…