Confidenţialitate


Rezistenţa microbilor faţă de antibiotice devine tot mai mare


Accesul la medicamentele utilizate împotriva virusului HIV a condus la multiplicarea de peste opt ori a accesului la medicamentele contra malariei şi a stimulat utilizarea antibioticelor contra tuberculozei, au precizat autorii raportului.

Distribuţia mai abundentă a acestor tratamente a salvat cu siguranţă multe vieţi, dar a fost însoţită şi de o creştere a rezistenţei agenţilor patogeni la aceste medicamente antiinfecţioase.

Fapt care ar fi putut fi evitat cu ajutorul unui control mai strict în aceea ce priveşte accesul şi utilizarea lor.

Rezistenţa faţă de medicamentele antiinfecţioase ucide milioane de copii în fiecare an în ţările în curs de dezvoltare.

Începând din 2006, organizaţiile de caritate au alocat peste 1,5 miliarde de dolari acestor noi tratamente folosite în combaterea patogenilor rezistenţi la antibioticele actuale.

Această rezistenţă la antibiotice afectează însă şi ţările dezvoltate, aşa cum o demonstrează creşterea puternică a numărului de cazuri de infecţii provocate de stafilococul auriu rezistent la meticilina.

Procentul de infecţii nosocomiale a crescut de la 2%, în 1974, la 63%, în 2004.

Aproximativ 20% din totalul pacienţilor infectaţi cu acest patogen mor, reprezentând 19.000 de decese în fiecare an în Statele Unite, depăşind astfel numărul de victime cauzate anual de maladia SIDA.


Ultimele stiri
Vrea AUR guvernare cu PSD? Petrișor Peiu: „dacă nu este o altă soluție, nu putem să ignorăm ce…

Covasna: „Alege curajul! Rupe tăcerea!”, campania media lansată de Poliție pentru a încuraja victimele violenței domestice să raporteze…

Serviciile de informații americane avertizează: Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra a trei state europene | AUDIO

Diana Buzoianu cere stare de alertă în Sintești pentru combaterea arderilor ilegale de deșeuri: „în spate avem niște…

Piața Victoriei. Invitatul lui Sebastian Zachmann este senatorul AUR, Petrișor Peiu

DIICOT a pus sechestru pe vila din Mogoșoaia a fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu

Dronă prăbușită în Republica Moldova. Aparatul, posibil un model rusesc Gerbera, avea o cameră video | AUDIO

Călin Georgescu, susținut în biserici și mănăstiri de preoți și simpatizanți, arată o investigație RISE Project | AUDIO

Au început lucrările la cel mai vechi monument medieval al Bucureștiului. Primăria investește două milioane de lei pentru…

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de până la 50.000 de euro pentru crescătorii de porci din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează