Confidenţialitate


Revoluționari și urmași ai acestora, protest în fața Guvernului. Din 2010, Guvernul le-a plafonat indemnizațiile | AUDIO


Revoluționari și urmași ai acestora, protest în fața Guvernului. Din 2010, Guvernul le-a plafonat indemnizațiile | AUDIO

Eroi ai Revoluției din 1989 și urmașii celor care au luptat în urmă cu 33 de ani pentru înlăturarea comunismului au ieșit, marți, în fața Guvernului. Ei au cerut instituțiilor abilitate să-i pedepsească pe cei care au tras la Revoluție, iar Guvernului să nu-i mai trateze cu dispreț. 

Din 2010, Guvernul a plafonat indemnizațiile acordate urmașilor și celor care au fost răniți în decembrie 1989 și, an de an, Executivul prelungește această plafonare, spune Cristi Mircea Vasile, președinte al Asociației Răniții Revoluției din Sibiu.

„Această indemnizație pe care ei au plafonat-o în 2010, au lăsat-o la salariul brut de atunci, de 1.836, 12 ani de zile n-au umblat deloc. De fiecare dată, în fiecare an în luna decembrie au dat o ordonanță și au plafonat și după aceea biletele, nu înțeleg biletele CFR dacă ei le-au conferit. Ce ne dă acum iară s-au întors la 3 călătorii în loc de 12, n-au modificat legea, scrie 12. Medicamente gratuite, suntem foarte mulți cu grad de invaliditate, avem nevoie de medicamente, la fel, foarte multe plătim”, spune unul dintre revoluționarii veniți să protesteze în fața Guvernului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O doamnă care și-a pierdut soțul la Revoluție este extrem de supărată pe guvernanți:

„A murit bărbatul meu și am rămas cu doi copii și lumea o duce bine, n-a interesat pe nimeni cum i-am crescut eu singură, fără pensie de urmaș. Al meu a fost la televiziune împușcat mortal în timp ce apăra televiziunea, ca s-o ducă lumea bine. Sunt terminată, am ajuns la psiholog. Urmașii sunt uitați de toată lumea, vine acum 21, nu vine nimeni sau dacă vine ne dăm mâna, să ne pupăm și cutare. Să-i ierte Dumnezeu când s-or duce lângă bărbate-miu.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Cei care au luptat în Decembrie 1989 pentru libertate și înlăturarea comunismului sunt revoltați că nici după 33 de ani vinovații nu au fost pedepsiți. Ei spun că sunt dezamăgiți că la putere se află, în prezent, urmașii fostului regim:

„Tribunalul Militar a trimis către Înalta Curte de Casație și Justiție tot dosarul meu și despăgubirile pe care le-am cerut. Am cerut daune morale pentru aceste fapte pe care le-au făcut și acum încearcă să mai întârzie, să mai țină până când va muri Iliescu, după care va da o decizie așa, mortul a murit, vinovatul a murit și gata, ăsta este dosarul Revoluției și cu siguranță se va întoarce la Parchetul Militar”, spune un alt revoluționar.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Protestul va continua și miercuri, între orele 10.00 si 20.00, în fața Guvernului.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, dat publicității. Militarii români s-au luptat între ei, iar populația a fost manipulată


Ultimele stiri
Marco Rubio la Conferința de Securitate de la Munchen: ”Nu vrem ca aliații noștri să fie slabi. Vrem…

Cod galben de ninsori viscolite în mai multe judeţe | Informare meteo de precipitaţii şi răcire a vremii…

Trei persoane plasate sub control judiciar în cazul ororilor de la adăpostul de animale din Suraia

Un fost magistrat dă în judecată Universitatea Bucureşti pentru a obţine actele de studii ale preşedintelui Nicușor Dan…

MAE: Cod roşu de vânt puternic în Comunitatea Autonomă Valenciană, Spania

Fitch menţine ratingul suveran al României la “BBB minus”, cu perspectivă negativă

Galați: Un pompier voluntar care se îndrepta spre un incendiu, amendat și lăsat fără permis de un polițist…

Prim-ministrul, despre ajutorul financiar oferit de România Ucrainei în 2025: Este falsă ideea vehiculată că noi susținem Ucraina…

Neamț: Inginer silvic, condamnat la peste trei ani de închisoare după ce a luat mită de la transportatorii…

Ungaria: Liderul opoziției maghiare acuză o tentativă de discreditare „în stil rusesc” din partea lui Viktor Orban, folosind…