Site-urile care nu au versiuni adaptabile ecranelor dispozitivelor mobile vor fi afişate în poziţii mai slabe în topul căutărilor, începând…
TPG Capital and Fosun a ajuns în stadiul final al negocierilor iniţiate pentru a achiziţiona Cirque du Soleil, potrivit unor…
Holograf va lansa un nou album, pe 14 noiembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, iar una dintre melodii ar urma…
Premierul sud-coreean Lee Wan-koo şi-a anunţat luni demisia, pe fundalul unui scandal de corupţie. Îndemnurile la demisia lui Lee Wan-koo…
Departamentul Justiţiei şi Biroul Federal de Investigaţii au recunoscut că aproape toţi experţii care analizau probele criminaliste au făcut mărturii…
Şeful statului a anunţat, aseară, că a obţinut consensul acestora pentru adoptarea legii alegerilor locale, a legii finanţării partidelor şi…
O bombă a explodat azi noapte în faţa clădirii, relatează Reuters care citează locuitori din Tripoli. Potrivit ziarului spaniol ”El…
Bilanțul a fost prezentat – în această dimineață – de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională…
Lupta pentru evitarea retrogradarii devine tot mai palpitanta in Liga Intai. Aseara, in ultimele meciuri din etapa a 27-a ,…
Măsura organizării unui Summit extraordinar pe tema imigraţiei pe Marea Mediterană vine dupa o serie de naufragii soldate cu peste…
World Press Photo, cea mai puternică expoziţie mondială de fotojurnalism, vizitată de peste 3.5 milioane de oameni în fiecare an,…