Confidenţialitate


Restricții de circulație pe artere din București, duminică, 26 octombrie, cu ocazia Zilelor Sfințirii Catedralei Naționale


Restricții de circulație pe artere din București, duminică, 26 octombrie, cu ocazia Zilelor Sfințirii Catedralei Naționale

Sursa foto: Shutterstock

Circulația rutieră pe anumite artere din București se va desfășura cu restricții duminică, 26 octombrie, în ziua în care va fi sfințită Catedrala Națională, a anunțat Brigada Rutieră. Autoritățile le recomandă șoferilor să reducă viteza când trec pe lângă oameni și, dacă pot, să evite aceste zone. Pietonii sunt sfătuiți să se deplaseze doar pe trotuare și să traverseze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului.

Patriarhia Română organizează o serie de evenimente dedicate Zilelor Sfințirii Catedralei Naționale, în perioada 25-31 octombrie, după următorul program: 25 octombrie a.c., între orele 17:00 – 20:00, slujbă de pomenire și de priveghere și 26 octombrie a.c., slujbă de sfințire a Catedralei Naționale.  27-31 octombrie a.c., trecerea prin Sfântul Altar și închinarea la Sfânta Masă, sub binecuvântarea Sfinților pictați în interiorul Catedralei.

Restricțiile de trafic se vor aplica duminică, între orele 00:00-22:00, pe următoarele artere:

  • – Bd. Unirii, între Piața Unirii și Piața Constituției, ambele sensuri;
  • – Calea 13 Septembrie, între Bd. Libertății și Piața Arsenalului, ambele sensuri;
  • – Bd. Libertății, între Splaiul Independenței și Bd. Regina Maria;
  • – Bd. Națiunile Unite, între Splaiul Independenței și Str. Izvor;
  • – Str. Izvor, între Bd. Națiunile Unite și Piața Arsenalului;
  • – Str. B.P. Hașdeu, între Splaiul Independenței și Str. Izvor;
  • – Str. Dr. Nicolae Staicovici, între Str. Izvor și Str. Dr. Pasteur;
  • – Str. Dr. Alexandru Vitzu, între Str. lzvor și Str. Dr. lon Ghiulamila;
  • – Str. Mihail Cioranu, între Șos. Panduri și Calea 13 Septembrie;
  • – Str. Ion Popescu-Gopo, între Piața Arsenalului și str. Sirenelor;
  • – Str. Uranus, între Calea 13 Septembrie și str. Sabinelor.

În funcție de numărul șoferilor, Brigada Rutieră va restricționa traficul rutier gradual, astfel încât fluența și siguranța participanților la traficul rutier să nu fie afectată.

Polițiștii vor asigura și un culoar de urgență și accesul către instituțiile care își desfășoară activitatea în zonele respective, precum și pentru riverani.

Zonele în care vor putea parca autocarele care transportă grupurile de credincioși

Parcarea autocarelor ce transportă grupurile de credincioși din provincie se va realiza, între orele 04.00 – 10.00, gradual, sub îndrumarea polițiștilor rutieri, transmite Birgada Rutieră. Accesul va fi permis în perimetrul restricționat prin intersecția Bd. Unirii cu Bd. Regina Maria, pe următoarele zone:

  • Bd. Unirii, între Piața Unirii și Piața Constituției, ambele sensuri;
  • Parcarea din Piața Constituției;
  • Bd. Libertății, între Splaiul Independenței și Calea 13 septembrie, banda 1, ambele sensuri;
  • Bd. Tudor Vladimirescu, între Calea Rahovei și Bd. 13 Septembrie, banda 1, ambele sensuri;
  • Splaiul Independenței, banda 1, sensul dinspre Pod Hașdeu către Bd. Libertății;
  • Str. Buzești, între Știrbei Vodă și Bd. Nicolae Titulescu, banda 1, ambele sensuri.

Autocarele vor fi staționate pe arterele menționate pe toată perioada desfășurării activităților, fără a obtura căile de acces, trecerile pentru pietoni, intersecțiile.

Debarcarea participanților se va face la locul de parcare al mijloacelor auto, deplasarea acestora se va realiza pietonal până la locul desfășurării activităților.

Brigada Rutieră le cere șoferilor să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri, să evite să circule, pe cât posibil, în zona unde au loc evenimentele, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locul de desfăşurare a evenimentului.

Autoritățile le recomandă pietonilor să se deplaseze doar pe trotuare, să traverseze strada doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului.


Ultimele stiri
SUA: Polițiștii ICE din Minneapolis vor fi dotați cu camere audio-video portabile, o măsură cerută de democrați după…

Arad: Un polițist rutier a fost ridicat de pe stradă de DGA, suspectat că ar fi cerut bani…

Arad: Numărul călătoriilor cu tramvaiul ar putea crește cu până la 30%, dacă va fi introdus transportul gratuit.…

Sibiu: Doi frați au murit după ce au căzut într-un pârâu din apropierea casei | AUDIO

Gorj: Un angajat al Inspectoratului Școlar Județean, cercetat pentru infracțiunea de corupere sexuală a unui minor | AUDIO

Profesorul universitar Ciprian Mihali, despre refugiul tinerilor pe rețelele de socializare: Este posibil să fie o formă de…

Gorj: Cei trei agresori ai bărbatului din Târgu Jiu, printre care și un minor de 17 ani, arestați…

Sorin Grindeanu, despre posibilitatea unui guvern minoritar: „Din punctul nostru de vedere, nu se poate”. Dacă PSD iese…

Un parlamentar a cerut schimbarea numelui grupului parlamentar POT în „Uniți pentru România”. Măsura este contestată de Anamaria…

Premierul Ilie Bolojan a câștigat bătălia din interiorul PNL cu Hubert Thuma, după alegerea reprezentanților partidului în Camera…