Președintele american, Donald Trump, și cel rus, Vladimir Putin, au stat două ore de vorbă ieri, la telefon, ca să stabilească în ce fel va fi împărțită o țară europeană în beneficiul Rusiei.
Este vorba, desigur, de Ucraina, invadată de ruși încă din 2014, când au ocupat ilegal Crimeea și părți din estul Ucrainei, și împotriva căreia Kremlinul a declanșat un război total în februarie 2022, când a invadat țara din 3 părți, cu zeci de divizii mecanizate susținute de aviație și artilerie.
În toți acești ani, ucrainenii au rezistat eroic, sprijiniți masiv cu armament american și european. Împotmoliți într-un război de uzură și cu economia întinsă la limită, sub presiunea sancțiunilor internaționale, rușii aveau nevoie de un miracol pentru a nu se prăbuși în al patrulea an de război. Miracolul s-a produs, mai mult sau mai puțin întâmplător, prin realegerea lui Donald Trump, un președinte care făcut praf, practic peste noapte, încrederea vechilor aliați în America, în valorile ei și în garanțiile de securitate acordate încă de acum 80 de ani europenilor.
Ca atare, Statele Unite, care acum votează alături de Rusia, Coreea de Nord și Burkina Faso împotriva rezoluțiilor ONU care acuză Kremlinul de agresiune armată împotriva Ucrainei, repetă istoria tragică prin care, în 1938, la Munchen, lideri occidentali șovăitori și fără viziune au tăiat bucăți din Cehoslovacia pentru a le face cadou Germaniei naziste a lui Adolf Hitler.
Ce speră Trump? Că, prin retragerea Americii din Europa, va dezlipi Rusia de China și va avea, în plus, resursele pentru a câștiga competiția geo-politică și strategic militară cu Beijingul. Iar Rusia? Vorba unuia dintre noii ideologi neoreacționari ai Trumpismului: pentru ruși, mână liberă în Europa, până la Canalul Mânecii. Adică înlocuirea democrațiilor cu regimuri iliberale, anti-egalitare, în care nu legea, ci oligarhiile ar avea ultimul cuvânt.
Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.
Din această ecuație a întoarcerii vremurilor în era imperiilor, a forței și a voinței arbitrare a monarhului absolut lipsește deocamdată o necunoscută: reacția potențialei victime, adică a Uniunii Europene.
Deocamdată, această reacție e slabă și neconvingătoare, dar istoria ne oferă un răgaz de câțiva ani ca să ne trezim și să înțelegem nu doar ce pericol este pe cale să ne înghită, ci și cât de mare este, de fapt, puterea noastră de a respinge acest atac.
Pentru istoricii viitorului, aceste săptămâni de răsturnare a ordinii mondiale vor face obiectul a numeroase prelegeri, cercetări și teze de doctorat. Prin toate va străbate, probabil, ca un fir roșu, mirarea că un colos economic precum Uniunea Europeană, cea mai prosperă și civilizată confederație continentală a lumii începutului de mileniu 3, s-a putut lăsa umilită și îngolănită de un fost aliat, în cârdășie subită cu o țară eurasiatică ce nu are nimic de oferit propriilor cetățeni în afară de propagandă, un imperiu cu apucături de feudalism târziu a cărui putere economică este de de 10 ori mai mică decât a Uniunii Europene. Poate că, pentru generațiile de școlari din viitor, umilirea bogatei, dar impotentei Uniuni Europene va fi predată ca o lecție despre cum, în relațiile internaționale, încrederea fără precauții nu doar că nu face doi bani, dar este și perfect autodistructivă.
Nu că noi, europenii, n-am ști ce-i de făcut. Ne-au spus latinii și n-a fost niciodată contrazis de istorie că, dacă vrei pace, trebuie să te pregătești de război. Europenii, care, desigur, vor pace, au crezut, decenii la rând, că e suficient să și-o dorească pentru a o și obține. Un misecuvinism sinucigaș.
Avem nevoie de solidaritate. Uniți, putem rezista. Separat, vom cădea unul câte unul, pe măsură ce Kremlinul va zgâlțâi mai zdravăn copacul cu poame coapte.
Avem nevoie de o armată europeană, coordonată la nivel european, susținută cu bani europeni și care să beneficieze de producția industriei de apărare europene. Banii există – și încă cu prisosință – iar nevoia este urgentă. Doar voința politică lipsește. Declarațiile conferințele și colocviile îngrijorate nu pot suplini deciziile propriu-zise, concrete.
Trump și Putin au făcut, totuși, un lucru bun: ne-au vârât pe gât pastila roșie. Astfel, ne-am putut trezi la realitate și am putut constata natura iluzorie a lumii în care am trăit până acum.
Uniunea Europeană trebuie să se trezească urgent la realitate – la noua realitate.
Uniunea Europeană va fi puternică sau nu va fi deloc.
