Confidenţialitate


Republica Fantastică România: O primărie trebuie să plătească pentru BMW-ul viceprimarului, distrus într-o groapă


Republica Fantastică România: O primărie trebuie să plătească pentru BMW-ul viceprimarului, distrus într-o groapă

Viceprimarul din Lugoj şi-a distrus maşina într-o groapă de pe una dintre străzile oraşului. Firma de asigurări l-a despăgubit, dar a dat în judecată primăria, ca să-şi recupereze banii. Primăria refuză să plătească şi dă vina pe viceprimar, care nu s-a ocupat de repararea străzii respective.

În mai 2011, viceprimarul de la vremea respectivă, Ioan Ambruş, actual consilier local, se deplasa cu maşina pe strada Plopilor din Lugoj şi a luat în plin un şanţ de 30 cm lăţime şi 10 cm adâncime, situat perpendicular pe strada Plopilor. În urma incidentului, toate cele patru jante ale BMW-ului condus de Ambruş au fost avariate şi au fost schimbate în baza poliţei de asigurare CASCO, potrivit adevarul.ro.

Firma de asigurări a suportat costul reparaţiilor, dar a dat în judecată Primăria Lugoj, solicitând să-i fie achitate daunele pe care le-a plătit pentru maşina lui Ambruş.

Primăria Lugoj s-a apărat susţinând că în calitatea sa de viceprimar chiar Ambruş era responsabil de situaţia drumului respectiv.

Reprezentanţii municipalităţii au arătat că din postura de viceprimar, Ambruş ar fi trebuit să ştie că acolo sunt lucrări.

„Conducătorul auto, d-nul Ambruş Ioan,  în acel moment deţinea calitatea de viceprimar, funcţie în virtutea căreia era direct răspunzător de partea de lucrări de investiţii din oraş, fiind astfel în cunoştinţă de cauză cu privire la acest gen de lucrări”, se arată în documentele depuse de primărie la judecător.

Fostul viceprimar nu crede nici azi că era treaba lui să se ocupe de repararea drumurilor. “Nu există niciun document scris care să arate că erau atribuţiile mele”, a declarat Ioan Ambruş pentru „Adevărul”..

Deocamdată, instanţa i-a dat dreptate fostului viceprimar, dar procesul continuă.


Ultimele stiri
Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…

DNA, sesizat după ce statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au fost…

Italia: Probleme de aprovizionare în sudul țării, după ce transportatorii au blocat unele drumuri și centre de distribuție…

Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează