Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu stele Michelin
Sursa foto: Shutterstock
Peste 51.000 de elevi învață despre alimentația sănătoasă și protejarea mediului în noul an școlar, în cadrul unui proiect susținut de chefi cu stele Michelin. Programul va dura opt luni și se adresează elevilor de clasa a III-a, printr-un modul opțional aprobat în urmă cu trei ani.
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și din 11 județe ale țării vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător. Este vorba despre proiectul educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”.
Acesta se va desfășura până în iunie anul viitor.
Programul nu este nou, fiind organizat pentru a 11-a oară. Elevii vor primi, printre alte materiale, un caiet de exerciții care combină activitățile practice desfășurate în clasă cu teme interactive pentru acasă, astfel încât copiii să învețe împreună cu părinții despre nutriție și obiceiuri sănătoase.
Programul este susținut de chefi cu stele Michelin.





