Confidenţialitate


Reportaj: Paștele la aromâni și „Logodna Mare”


Reportaj: Paștele la aromâni și „Logodna Mare”

Reportaj de Alexandra Stănescu & Iorgu Ianuși

Prima zi de Paște înseamnă, pentru aromâni, și începerea sezonului de logodne și nunți.

După „Logodna mică”, făcută de Crăciun, urmează „Logodna mare” și mulți tineri aleg prima zi de Paște să facă acest legământ cu persoana aleasă.

Ceremonialul logodnei este extrem de important, este un ritual, respectat de unele familii extrem de aproape de obiceiurile pe care le aveau bunicii și străbunicii.

Pe lângă mielul fript la proțap sau la cuptor, se fac celebrele plăcinte cu lapte, brânză, praz, dovleac, ceapă și spanac. Chiar și de la o masă bogată, e nelipsită o bucată sănătoasă de brânză, însoțită de crudități.

Între aromele mesei de Paște, și încurajați de câte un pahar de vin sau țuică, aromânii dau drumul petrecerii: armonica răsună și …ne invită și pe noi să petrecem.

Gazdă este Elena Brova, care ne-a povestit cum se petrecea Paștele în perioada interbelică …dar și mai târziu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ritualul „Logodnei mari”

După ce, la Crăciun, i-au dat fetei semnul mic, un inel –spre exemplu, familia băiatului pregătește „Semnul Mare”, toate darurile importante pregătite pentru mireasă. Vestitele baiere de aur au fost înlocuite de diverse bijuterii, cercei, lanțișoare cu medalion.

Toate bijuteriile pregătite sunt așezate pe o pernuță albă, împodobită. Ele constituie Semnul Mare. Socrul mare sărută bijuteriile (pe vremuri, bănuții de aur ) și le oferă socrului mic, care face același lucru. Cei doi își strâng mâna și își fac urări.

Deși costumul tradițional aromân nu se mai poartă decât la petreceri și la evenimente ale asociațiilor culturale, pentru petrecerea de logodnă, unele tinere se îmbracă în celebrele haine din catifea roșie, cu șorț.

Pe vremuri, fabricarea unui asemenea costum dura destul de mult – pentru că totul se făcea din lână prelucrată. Pentru zilele de sărbătoare și pentru sezonul cald, femeile își comandau la croitori îmbrăcăminte din catifea.

Aromânii marchează fiecare eveniment prin ritualuri sobre, îmbinate cu muzica tradițională.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează