Confidenţialitate


REPORTAJ: La Ciudanovița, în Uniunea Europeană


REPORTAJ: La Ciudanovița, în Uniunea Europeană

România a intrat în Uniunea Europeană în 2007. Însă pentru mulți locuitori ai acestei țări, integrarea în U.E. nu a adus schimbări semnificative.

În emisiunea „Lumea Europa FM” vă prezentăm un astfel de caz. Localitatea se numește Ciudanovița și se află în județul Caraș-Severin.

Prin comună trece și cea mai veche linie de cale ferată montană de pe teritoriul României, care leagă Oravița de Anina. Dar chiar și așa, locuitorii din Ciudanovița sunt rupți de restul lumii. Pentru a ajunge în cel mai apropiat oraș, trebuie să iei trenul de 15:30, către Oravița. Tren care se mai întoarce doar a doua zi, la prânz.

De câteva luni, s-a defectat și singurul microbuz care oprea în Ciudanovița și nu e clar când sau dacă vor fi reluate cursele. Ca tabloul să fie complet, localitatea nu are medic de familie sau farmacie, drumurile sunt proaste și singurele locuri de muncă sunt la Primărie și la cele două magazine. Ciudanovița are în schimb Centru de Informare Turistică…

Partea tristă este că localitățile de acest fel nu sunt tocmai puține. Dar Ciudanovița are totuși o particularitate: până la începutului anilor 90, de aici se extrăgea uraniu. În perioada ei de glorie, comuna Ciudanovița era oraș în toată regula, cu peste 12 mii de locuitori, spital și cinematograf.

Acum, au mai rămas ceva mai mult de 500 de oameni, care locuiesc în mare parte în blocurile dărăpănate ridicate de sovietici în anii 50. Ciudanovița NU este un Cernobâl românesc, dar în urma exploatării de uraniu au rămas și acum halde neecologizate, care se pot confunda ușor cu dealurile din zonă. Și nu, cele mai multe nu sunt marcate ca atare.

Oficialitățile din Ciudanovița spun că nivelul radiațiilor este sub control, dar organizațiile non-guvernamentale sunt de altă părere. E drept, NU o să pățiți nimic dacă mergeți la Ciudanovița și stați acolo câteva ore, chiar și câteva zile. Dar care e efectul pe termen lung asupra locuitorilor, e cel puțin discutabil.

Mai ales în cazul în care consumă laptele vacilor care pasc pe haldele de steril sau își stropesc grădinile cu apa care se scurge din fosta mină.

Reportaj de Victor Marin:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează