Confidenţialitate


Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum


Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta a II-a a ajuns, duminică, în capitala Scoţiei, Edinburgh.

Suverana a încetat din viață la Castelul Balmoral, joia trecută, la vârsta de 96 de ani. Pe traseu, mii de supuși au întâmpinat cortegiul funerar.

Luni, scoțienii se vor putea reculege la catafalc.

Tot luni, regele Charles al III-lea va conduce o procesiune de la reşedinţa regală Holyroodhouse din Edinburgh şi până la catedrala St Giles, aflată în imediată apropiere, unde va fi organizată o slujbă religioasă.

Elisabeta a II-a va fi înmormântată la Londra la 19 septembrie. Transferul din Scoţia în Anglia se va face cu un avion.

Odată ajuns în capitală, sicriul va fi transportat la Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a familiei regale, unde va rămâne timp de 24 de ore.

Miercuri, cortegiul funerar va porni de la Palatul Buckingham şi până la Westminster Hall. În acest spaţiu uriaş, sicriul va rămâne timp de patru zile în prezenţa gărzilor regale, iar oamenii vor putea merge să prezinte un ultim omagiu suveranei.

În aceste zile, vor avea loc mai multe repetiţii pentru funeralii, care ar urma să fie un eveniment fastuos, cu defilarea gărzilor regale şi a altor regimente.

Spre sfârşitul săptămânii viitoare, vor începe să sosească la Londra şefi de stat, prim-miniştri, preşedinţi şi membri ai altor case regale pentru funeraliile de stat ale reginei care vor avea loc la Westminster Abbey.

După funeraliile de stat, rămăşiţele pământeşti ale reginei vor fi depuse la capela St George, în Castelul Windsor, aflat la câteva zeci de kilometri de Londra, unde vor fi depuse lângă cele ale părinţilor suveranei


Ultimele stiri
DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează