Confidenţialitate


Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prezentă la ceremonia de inaugurare a liniei de metrou care-i poartă numele: Elizabeth Line | AUDIO


Regina Elisabeta a doua la inaugurarea liniei de metrou care-i poarta numele

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a surprins pe toată lumea cu vizita pe care a făcut-o la ceremonia de inaugurarea a unei linii de metrou care-i poartă numele – Elizabeth Line. Regina, în vârstă de 96 de ani, a coborât chiar în subteran, la una dintre stații.

Într-o vizită neanunțată, Elisabeta a II-a în vârstă de 96 de ani a apărut, alături de prințul Edward, la Gara Paddington pentru a inaugura linia de metrou „Elizabeth” – cea care-i poartă numele reginei.

Prima ieșire a reginei după aproape 7 săptămâni

Îmbrăcată în haine galbene și ajutată de un baston, regina Elisabeta a fost întâmpinată de mai mulți oficiali, printre care premierul Boris Johnson și primarul Londrei. A fost prima ieșire a reginei la un astfel de eveniment după aproape 7 săptămâni.

În imaginile de la ceremonie se observă cum responsabilii metroului londonez îi explică Majestății sale cum să folosească automatul de bilete.

Linia Elizabeth se deschide oficial pentru public pe 24 mai

„Suntem profund mișcați de faptul că Majestatea Sa a venit astăzi aici, la inaugurarea Elizabeth Line”,  a spus Boris Johnson.

Linia Elizabeth se va deschide oficial pentru public pe 24 mai și va face legătura între vestul Londrei, unde se află aeroportul Heathrow, și sud-estul capitalei britanice.

Proiectul ar fi trebuit să fie finalizat în decembrie 2018. Bugetul a ajuns la 18,9 miliarde de dolari, depășind cu mult calculele inițiale.

Sursa foto: Twitter / Chris Ship

Citește și: Londra: Regina Elisabeta a II-a, înlocuită de prințul Charles pentru discursul din noua sesiune legislativă


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu