Confidenţialitate


Regimul iranian, acuzat că plănuia asasinarea unui opozant de-al său pe teritoriul danez


Regimul iranian, acuzat că plănuia asasinarea unui opozant de-al său pe teritoriul danez

Copenhaga a anunţat rechemarea ambasadorului său la Teheran după ce a dejucat un proiect de “atac” pe teritoriul danez împotriva unui opozant al regimului iranian.

“Danemarca nu poate tolera în niciun mod ca indivizii aflaţi în legătură cu serviciile de informaţii iraniene să pună la cale atacuri asupra unor persoane” pe teritoriul său, a declarat, marţi, şeful diplomaţiei daneze, Anders Samuelsen, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit şefului serviciului de informaţii danez, Finn Borch Andersen, un norvegian de origine iraniană arestat la 21 octombrie, a pregătit atacuri împotriva a trei iranieni – dintre care cel puţin unul urma să fie ucis – suspectaţi de apartenenţă la Mişcarea de luptă arabă pentru eliberarea Ahva, relatează Agerpres, care preia o ştire AFP

Teheranul acuză această mişcare separatistă de implicare într-un atentat la o paradă militară în care au fost ucise 24 de persoane pe 22 septembrie la Ahvaz, capitala provinciei iraniene Khuzestan, cu populaţie majoritar arabă.

Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a calificat pe contul său Twitter drept ”inacceptabil ca Iranul sau orice alt stat străin să plănuiască asasinate pe teritoriul danez” şi a indicat că eventuale ”măsuri împotriva Iranului vor fi discutate în cadrul Uniunii Europene”.

Secretarul de stat american Mike Pompeo le-a cerut aliaţilor SUA să “facă faţă tuturor ameninţărilor Iranului la adresa păcii şi securităţii”. “De 40 de ani, Europa este ţinta atacurilor teroriste sponsorizate de Iran”, a adăugat el.

Potrivit agenţiei de presă iraniene Irna, Teheranul respinge acuzaţiile autorităţilor de la Copenhaga, acuzând duşmanii Iranului că doresc să distrugă relaţiile sale cu Europa.


Ultimele stiri
Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează