Confidenţialitate


Rectorul Universității Babeș-Bolyai spune că, legal, nu se mai poate face nimic în cazul plagiatului ministrului Bode, din cauza unei decizii a CCR | AUDIO


Rectorul Universității Babeș-Bolyai spune că, legal, nu se mai poate face nimic în cazul plagiatului ministrului Bode, din cauza unei decizii a CCR | AUDIO

Universitatea Babeș-Bolyai nu-l va da în judecată pe ministrul Lucian Bode, care a plagiat în lucrarea de doctorat după cum a anunțat chiar instituția de învățământ ultima dată, miercuri, pentru că legal, nu-i permite o decizie a Curții Constituționale, din iunie anul trecut. Este explicația pe care o oferă, la Europa FM, rectorul Universității din Cluj Napoca, profesorul Daniel David.

Decizia Curții Constituționale prevede că un titlu de doctor poate fi retras doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”:

„Legal nu se poate, Universitatea Babeș-Bolyai în acest moment, în afară de a da verdictul respectiv și a cere să se corecteze erorile și plagiatul care există și circulă în spațiul științific nu are ce să facă legal, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Asta este ceea ce ni se spune legal de către departamentul juridic al universității. Așa cum CNATDCU nu poate să facă nimic nici noi nu avem ce să facem în sensul ăsta până când să vedem ce va fi cu noua lege a educației, dacă va veni cu noi mecanisme.”

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai spune că acest punct de vedere a fost exprimat chiar de actualul ministru al Educației, Ligia Deca, la o întâlnire la care au participat membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare:

„De la Ministerul Educației am discutat ca membru CNATDCU, când UBB a făcut solicitarea către CNATDCU conform legii pentru a continua analiza, CNATDCU în prima variantă, dacă vă uitați la mesajul președintelui de atunci, Mircea Dumitru, a spus că va face analiza pe baza sesizării UBB. Dar, după aceea, la întâlnirea cu CNATDCU, ministrul să ne spună ca urmare a deciziei Curții Constituționale, sfatul și decizia departamentului juridic de la minister este că CNATDCU nu poate să meargă mai departe și nu poate să meargă în instanță.

-Asta a spus doamna Ligia Deca la acea întâlnire?

Da, da.”

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

UBB a confirmat că Lucian Bode a plagiat

Vă reamintim, după ce analizat, din nou, lucrarea de doctorat a ministrului de Interne, Comisia de etică a UBB a confirmat miercuri că Lucian Bode a plagiat și a cerut retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat și corectarea lucrării.

Rectorul UBB spune că nu știe dacă Bode va face acest lucru dar dacă își va corecta lucrarea trebuie să scrie clar în ea unde au fost fragmente plagiate:

„Menționez în zona respectivă, această formulare sau acest lucru a fost o eroare de citare sau un plagiat, forma corectă este aceasta, pentru că pe noi ne interesează ca să nu existe în circuitul public și științific lucrări cu abateri de la etica academică.

-Și dacă domnul Bode nu face aceste corecturi, ce se întâmplă cu lucrarea?

Dacă nu va face ce i s-a spus noi vom merge la Consiliul Național de Etică, poate să dea sancțiuni și celor care nu fac parte dintr-o anumită comunitate academică.

-Și acea comisie ce poate să facă mai departe, juridic vorbind?

Juridic, Consiliul Național de Etică, dacă își însușește decizia Comisiei de Etică a UBB sau fie că o preia sau își face analiza proprie, poate impună prin lege de exemplu retragerea obligatorie a cîrților și/sau corectarea lor, că poți să le retragi fără să le mai pui din nou pe piață. Asta poate să o impună nu să o sugereze, cum facem noi.”

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Emilia Șercan: UBB a luat o decizie care să împace și capra și varza. Bode se folosește de toate potențialele subterfugii legislative pentru a scăpa | VIDEO


Ultimele stiri
Ministrul Muncii, noi precizări despre taxarea pensiilor mai mari de 3000 de lei net și acordarea tichetelor de…

Ministrul Educației: Nimeni nu va fi dat afară din sistem. Păstrăm salariul, dar scad veniturile | AUDIO

Câți bani va reuși statul să adune la buget prin măsurile fiscale anunțate. Ministrul Finanțelor a transmis calculele…

Petrecere de mii de euro la Salrom, în timpul crizei de la Praid. Ministrul Economiei a publicat nota…

Meciul de retragere a Simonei Halep va avea loc pe 13 iunie 2026, la Cluj. Biletele pentru eveniment…

Liderul partidului DREPT depune plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu: „În opinia mea, e vorba de mai multe…

Reacția CCR privind indemnizațiile de 180.000 de lei: Niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie nu a…

Ioana Ene Dogioiu preia, începând de săptămâna viitoare, funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Bolojan

Atacantul portughez Diogo Jota s-a stins din viață în urma unui accident de mașină pe o autostradă din…

Sibiu: Doi polițiști au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina de serviciu într-un cap de…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.