Confidenţialitate


Record din primul weekend în cinematografe. ”Octav” a atras cel mai mare număr de spectatori pentru un film românesc în 2017


Record din primul weekend în cinematografe. ”Octav” a atras cel mai mare număr de spectatori pentru un film românesc în 2017

Filmul românesc ”Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, a adus în cinematografe, după primul weekend de la lansare, 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel singurul film românesc care a adunat atât de mulți spectatori în sălile de cinema, în 2017, doar după primul weekend.

Filmul a intrat în cinematografele din toată țara vineri, 6 octombrie.

Povestea lui Octav,interpretat magistral de Marcel Iureș, care își retrăiește momentele cheie din trecutul său (de la jocurile copilăriei sau prima dragoste, până la amintirile dureroase legate de familia sa), prin prisma conștiinței unui om în vârstă de 84 de ani odată cu reîntoarcerea la casa părintească, a declanșat o serie de emoții și nostalgii în sufletul spectatorilor.

”Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”, spune Marcel Iureș, care a fost în weekend invitat în emisiunea O dimineață de milioane.

Lung-metrajul este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi. Scenariul este semnat de Serge Ioan Celebidachi și James Olivier, coloana sonoră este compusă de Vladimir Cosma, iar imaginea poartă semnătura renumitului Blasco Giurato.

Regizorul Serge Ioan Celebidachi a vorbit La Radio cu Andreea Esca despre cum s-a născut filmul ”Octav” și care au fost provocările din spatele acestei producții.


Ultimele stiri
Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…

Sibiu: 19 unități din 16 localități participă în această seară la ”Noaptea Muzeelor la Sate”

Muzeul Castelul Corvinilor este pentru două zile scena Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, un eveniment la care participă…

MAE: Doi români decedaţi în incendiul din 21 august în oraşul elveţian Thusis

Bolojan, despre implicarea Cristinei Trăilă în dosarul lui Fănel Bogos: „Din punctul meu de vedere, doamna Trăilă este…

Poliția din Berlin nu reușește să ocupe toate locurile scoase la concurs. 40% dintre candidați pică testul de…

Acciza la motorină, redusă cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează