Confidenţialitate


Record de alcoolemie la o infirmieră din Iași


Record de alcoolemie la o infirmieră din Iași

Concentaţie-record de alcool în sânge la Iași. Nu este vorba despre un şofer prins în trafic ci de o infirmieră care a venit la serviciu cu o alcoolemie de 3,43 mg/l alcool pur în sânge.

Probele i-au fost recoltate chiar de către colegi, conducerea spitalului rămânând consternată la aflarea rezultatelor.

Femeia lucrează de un an şi şapte luni la secţia de diabet a Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon din Iaşi iar evenimentul s-a petrecut săptămâna aceasta.

Cei care au anunţat conducerea spitalului au fost chiar colegii.

Managerul instituţiei, Ioan Bârliba, s-a deplasat la secţia unde lucrează femeia.

După cum a declarat acesta, infirmiera avea un comportament de om beat. Ioan Bârliba a mers cu infirmiera la Unitatea de Primire Urgenţe unde i s-au recoltat probe biologice.

Managerul spitalului a rămas uimit când a văzut rezultatul probelor: 3,43 mg/l alcool pur în sânge.

Pentru că era foarte târziu, infirmiera a rămas în grija colegilor şi a medicului de gardă.

Colegii femeii au mai spus că nu este prima dată când vine băută la serviciu.

Conducerea spitalului a cerut o anchetă a comisiei de disciplină iar până la finalizarea verificărilor, femeia va lucra doar în timpul zilei şi sub supraveghere.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează