Confidenţialitate


Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă ar putea să nu mai fie construite cu parteneri chinezi


Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă ar putea să nu mai fie construite cu parteneri chinezi

Compania Nuclearelectrica ar putea înceta negocierile cu chinezii de la de la China General Nuclear Power Corporation în vederea construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Ministerul Energiei a făcut o solicitare în acest sens, în condiţiile în care, recent, ministrul Virgil Popescu spunea că o investiţie strategică ar trebui făcută cu un partener strategic.

Nuclearelectrica ar urma să organizarea o nouă procedură de selectare a investitorilor, dar numai după finalizarea negocierilor cu compania chineză pentru încetarea efectelor juridice ale memorandumului semnat în 2015.

Potrivit memorandumului, cele două părţi ar fi urmat să înființeze o companie de proiect, pentru construirea reqactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucelară de la Cernavodă.

În această companie, chinezii var fi urmat să deţină cel putin 51% .

Renunţarea la negocierile cu compania chineză era previzibilă, în condiţiile în care, încă de anul trecut, atât premierul Ludovic Orban, cât şi ministrul Economiei, au făcut declaraţii care sugerau acest lucru.

În ianuarie, Virgil Popescu, ministrul Economiei spunea că a asemenea investiţie strategică ar trebui făcută cu parteneri strategici.

În august, anul trecut, președinții Klaus Iohannis și Donald Trump au semnat o Declarație comună. Unul dintre puncte se referea direct la producția de energie nucleară.


Ultimele stiri
Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează