Confidenţialitate


Reacții după moartea fostului internaţional Daniel Prodan


Reacții după moartea fostului internaţional Daniel Prodan

Decesul fostului internaţional Daniel Prodan, la vârsta de 44 de ani, a îndoliat fotbalul românesc.

Într-un comunicat, Federaţia Română de Fotbal își exprimă regretul față de dispariția celui care a făcut parte din Generația de Aur a tricolorilor, adunând 53 de selecţii pentru prima reprezentativă.

Daniel Prodan a fost răpus de un infarct în locuinţa sa din Voluntari. Eforturile medicilor ambulanţieri de a-l resuscita au fost zadarnice. Născut în 1972, Daniel Prodan a jucat ca fundaş la Olimpia Satu Mare, Steaua şi Atletico Madrid.

Gruparea spaniolă a transmis condoleanţe familiei lui Daniel Prodan. Într-un mesaj postat pe site-ul oficial, Atletico reaminteşte că Prodan şi-a văzut fosta echipă câştigând Liga Europa, în 2012, la Bucureşti.

“Sunt şocat! Mi-a fost coleg de naţională, mi-a fost coleg de birou la FRF, nu a arătat niciodată că ar fi avut probleme de sănătate. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat. Jucam fotbal împreună, depuneam efort şi niciodată n-a arătat că ar fi avut vreo problemă”, a spus Florin Prunea, citat de Mediafax.

“Să te odihneşti în pace, Didi! Doar Dumnezeu ştie de ce te-a luat aşa de repede la El! Nouă ne va fi greu, aici, fără veselia ta molipsitoare! Drum lin, Tătuca, îmi va lipsi mult râsul tău cu toată fiinţa!”, a scris pe Facebook fostul internaţional Ciprian Marica.

Gabriel Torje a postat un mesaj de adio, amintind că Daniel Prodan i-a fost sprijin la început de carieră.

Și veteranul Helmuth Duckadam s-a declarat ”şocat”, adăugând că l-a cunoscut în ultima perioadă mai bine. “Un om şi un băiat extraordinar. Condoleanţe familiei, Dumnezeu să-l ierte, nu-mi găsesc cuvintele”, a mărturisit fostul portar.

 

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează