Reacția președintelui Nicușor Dan după ce judecătorii CCR au declarat constituțional proiect privind pensiile magistraților: „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate”
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Președintele Nicușor Dan a salutat decizia Curții Constituționale de a declara constituțional proiectul privind reforma pensiilor magistraților. Potrivit modificării aduse acestei legi, vârsta de pensionare a magistraților crește treptat până la 65 de ani, pe o perioadă de tranziție de 15 ani, cuantumul pensiei nu va putea fi mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
„Un gest de echitate”, așa a descris președintele Nicușor Dan modificarea modului în care vor fi calculate pensiilor magistraților în urma aplicării reformei.
„Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Asigur toți magistrații că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”, a transmis șeful statului.
Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă miercuri de Curtea Constituțională cu șase voturi din nouă, proiectul fiind astfel declarat constituțional, după cinci amânări în ultimele două luni.
Potrivit modificării aduse legii privind pensiile magistraților, vârsta de pensionare crește treptat până la 65 de ani, pe o perioadă de tranziție de 15 ani. Totodată, pensia va fi 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. În același timp, un magistrat se va putea pensiona anticipat doar dacă are minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani.
Legea merge mai departe la promulgare la președintele Nicușor Dan.





