Confidenţialitate


Răzvan Nicolescu, despre criza facturilor: Ori dăm banii înapoi, ori blocăm prețurile | VIDEO


Răzvan Nicolescu, despre criza facturilor: Ori dăm banii înapoi, ori blocăm prețurile | VIDEO

Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei în România, a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în direct” la Europa FM. Răzvan Nicolescu a explicat că piața liberă este o variantă bună atât timp cât există capacitate instituțională pentru a-i proteja pe cei care au nevoie.

„Din punctul meu de vedere, e bine să existe piață. Este bine să existe aceste lucruri, dar cu condiția ca noi să avem capacitatea instituțională să-i protejăm pe cei care au nevoie”, a explicat Răzvan Niculescu.

 

Fostul ministru al Energiei a spus că în condițiile unei piețe libere ar trebui protejați consumatorii casnici, IMM-urile, dar și consumatorii mai mari.

„În special categoria nevoiașă de la populație, care nu e deloc mică în cazul României, și apoi și agenții economici – că vorbim de IMM-uri sau că vorbim de consumatori mai mari”, a adăugat Răzvan Niculescu.

 

Răzvan Niculescu a mai spus că ar trebui să existe o explicație pentru banii din creșteri, având în vedere că România produce o mare parte din gazul și energia electrică pe care le consumă

„Aștept o clarificare din partea autorităților. Trebuie să spunem unde sunt banii din aceste creșteri. Pentru că noi, țara noastră este într-o situație avantajoasă în raport cu alte țări. Noi nu suntem ca ungurii, de exemplu, care cumpără tot gazul de la ruși. Noi ne producem mare parte din gazul pe care-l consumăm și aproape toată energia electrică pe care o consumăm”, a spus Răzvan Niculescu.

 

Răzvan Niculescu a explicat că România se află pe locul doi într-un clasament EUROSTAT, în Uniunea Europeană, la capitolul dependența de importuri. Fostul ministru al Energiei a mai spus că piața este interconectată, dar pentru că producem singuri bună parte din energie, ar trebui să fim cel mai puțin afectați. Ori se redistribuie banii plătitorilor, ori se blochează prețurile.

 

„Plătim atât de mult pentru că piața noastră este interconectată. Prețurile nu au crescut doar la noi, au crescut în Europa, au crescut peste tot în lume. Sunt niște cauze globale, sunt niște cauze europene și avem și niște probleme la nivel național. Dar noi, pentru că ne producem energia în foarte bună măsură, noi ar trebui să fim cei mai puțin expuși acestor fluctuații provenite din exterior. Avem la dispoziție două modalități: ori dăm banii înapoi, ori blocăm prețurile”, a explicat Răzvan Niculescu.

Puteți urmări mai jos întreaga emisiune „România în direct” cu Cătălin Striblea și Răzvan Niculescu – fostul ministru al Energiei în România

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Inflație record în zona euro în ianuarie, de 5,1%, pe fondul prețului mare la energie | AUDIO

Autor: Carmen Zanfir


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează