Confidenţialitate


Razie a Poliţiei la taximetriştii din aeroporturi


Razie a Poliţiei la taximetriştii din aeroporturi

Poliţiştii au acţionat pentru verificarea legalităţi activităţii de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.

În doar două ore, au fost verificate aproape o sută de autoturisme şi au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie, iar un permis a fost reţinut.

Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 97 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre sancţiunile aplicate, 41 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, două pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar cinci pentru alte abateri.

De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, a fost dispusă şi o măsură complementară de reţinere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează