Confidenţialitate

Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Poliția gândirii în Parlamentul României

Pentru prima oară, Parlamentul României dă o lege care interzice vorbitul, cercetarea și opiniile despre o minoritate sexuală, în cadrul instituțiilor de învățământ. Asta este de o gravitate excepțională.

Senatul a aprobat un proiect de lege care interzice în școli și universități orice referire sau activitate “în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. E o modificare la legea educației care a trecut cu aplauze din partea senatorilor. Și merge la promulgare.

Nu intru în detalii asupra subiectului interzis pentru că dezbaterea încă e minoră în România, deși ar trebui purtată. Nu acesta este fondul problemei, ci altul care ține de modul în care funcționează lumea civilizată.

Persoanele trans fac parte dintr-o chestiune delicată, sensibilă și despre care se discută peste tot în lume. Sunt campanii pro și contra, există dezbateri etice și științifice.

La noi, clasa politică a hotărât că acest subiect nici nu se poate discuta. Adică să vă fie foarte clar: este interzis într-o instituție de educație să discuți, să analizezi, să cercetezi această chestiune. Or tocmai asta se întâmplă într-o instituție de învățământ și cercetare.

Nu numai că este interzis, dar, în textul inițial și care a fost respins, te lua Poliția dacă făceai asta. Chiar de “agenții MAI specializați în domeniu.” Adică am fi avut un fel de poliție trans. Cum ai fi vorbit, cum te-ar fi amendat.

Pot fi de acord cu o dezbatere legată de prezența unor chestiuni de genul acesta în școală. Adică să vedem dacă e bine sau nu. Deși mie mi-e clar că oamenii trebuie să cunoască cât mai mult din problemele care-i înconjoară. În plus, copiii deja știu de povestea asta de pe Instagram. Nu mai bine le spune cineva pregătit despre ce e vorba?

Dar cum puteți, domnule senator inițiator Lungu, de la PMP, să-mi interziceți mie ca adult să studiez așa ceva? Dacă, azi, la 43 de ani, eu aș vrea să fac doctoratul în “reflectarea problemelor persoanelor trans în media din România”, dumneavoastră îmi interziceți? Adică nu am capacitatea de a discerne, împreună cu un profesor, această problemă?

Adică nu am destulă minte pentru treaba asta? Și mă protejați dumneavoastră? Aceasta este o inepție.

Trebuie să vă povestesc ceva, apropo de cuvântul “trans”. Nu știu dacă vă este cunoscut episodul meditației transcendentale din România. Pe vremea lui Ceaușescu a fost un grup de oameni la noi care a practicat chestiunea asta. După ce li s-au dus gândurile în toate părțile, cum s-a considerat atunci, Securitatea a hotărât că grupul e periculos, l-a desființat și pe unii membri i-a arestat. Au trecut anii, și despre meditația transcedentală găsești lucruri, la liber, pe tot internetul.

Ce vreau eu să vă spun e că mintea nu poate fi interzisă. Nici gândirea și nici granițele ei. Ce-ați făcut dumneavoastră s-a mai practicat în evul mediu și mintea omului tot a trecut mai departe. Legea dumneavoastră nu o să treacă pentru că e neconstituțională, dar mai am de zis ceva la final.

Ultimul amendament propus la modificările legii, de un alt senator, spunea că este interzis prozelitismul politic făcut asupra elevilor, în afara școlii, de către partide. Ei bine, această propunere firească a fost respinsă. Pentru că în țara asta e bine să fii într-un partid, dar nu e bine să fii ce vrei tu.

Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.