Confidenţialitate

Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Cine răspunde pentru bebelușii de la Timișoara?

Este timpul să vorbim de responsabilitate și despre minciună, după ce, la Timișoara, zece copii nou-născuți au fost infectați de coronavirus. Cea mai probabilă ipoteză fiind că infecția vine de la cadre medicale. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Puneți-vă un pic în locul părinților ai căror copii au astăzi doar o săptămână, dar sunt infectați cu coronavirus. Și așa primele zile sunt grele și nu știi ce să faci mai bine și mai repede. Gândește-te, mai mult, că un copil atât de mic începe să facă febră și că vei afla că are o boală pe care planeta nu știe să o stăpânească. Și că te poți infecta și tu ca părinte, dar și bunicii.

Astăzi, Parchetul caută vinovății între doctori, asistente și alți responsabili politici. Adevărul este însă că putregaiul e mai extins.

Cu câteva zile în urmă, conducerea maternității a hotărât să închidă unitatea pentru că erau mai multe suspiciuni de coronavirus. A reușit doar 24 de ore pentru că DSP-ul local a decis că o carantină după doar cinci suspiciuni este prea mult. Așa că, în ciuda evidenței, maternitate s-a redeschis la doar 24 de ore.  Testele au întârziat, și de aici a apărut nenorocirea.

Șefa DSP a fost și ea schimbată după această decizie. Fusese numită de o lună și era juristă. Ea înlocuise, la rându-i, pe doamna aceea care nu a putut vorbi în public, dacă mai țineți minte.

Dar aceste episoade au început să fie dese. La Suceava, la Neamț, la București. Spitalele au devenit poartă de intrare a virusului în România. Federațiile sindicale spun că o cincime din cei infectați sunt medici. Medicii acuză lipsa de materiale și protocoale, dar și corupția și politrucii.

Iar ministerul sănătății a decis să preia controlul tuturor spitalelor sau să trimită armata în unele locuri. Asta vine să vă arate, de fapt, dimensiunea reală a problemei.

Cu ani în urmă, politicienii au văzut spitalele ca o vacă de muls și au trecut o parte din ele în subordinea administrației. Construcții, contracte de utilare, numiri medicale, control de materiale, totul a fost mașinărie de făcut bani din politică. Obedienți, neprofesioniști, pile de partid au fost puși în funcție ca să facă bani. Medicii au fost îndepărtați și s-a inventat managerul cu trei luni de școală care trebuia să facă politici de sănătate.

La rândul lor, aceștia au atras în spitale oameni asemănători lor. Ca dezastrul să fie complet, politrucii locali și-au dat seama că DSP e o sinecură bună și-au numit acolo oameni a căror calitate era că știu pe cineva la partid. Iar așa au desăvârșit dezastrul.

Nu-mi fac iluzii că oamenii își vor lua mâinile de pe sistem la finalul acestei drame, dar știu că noi trebuie să-i obligăm să o facă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.