Confidenţialitate


RAPORT NATO: România a alocat în 2023 doar 1,6% din PIB pentru Apărare, mai puțin din procentul de 2,5% promis de Klaus Iohannis la Madrid în iunie 2022 | AUDIO


RAPORT NATO: România a alocat în 2023 doar 1,6% din PIB pentru Apărare, mai puțin din procentul de 2,5% promis de Klaus Iohannis la Madrid în iunie 2022 | AUDIO

România a alocat 2,5% din PIB pentru Apărare, însă doar pe hârtie. În realitate – conform unui raport oficial al NATO – anul trecut guvernanții au alocat doar 1,6% din PIB pentru Apărare, sub media Alianței, de 1,73%. Statistica NATO se bazează pe datele colectate până în februarie 2024.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În termeni absoluți, bugetul României pentru Apărare a fost de 5,6 miliarde de dolari, comparativ cu cel al Olandei, de 16,5 miliarde de dolari. Practic suntem pe locul 5, la coada clasamentului în rândul membrilor alianței, în contextul în care de 2 ani avem un război la graniță.

Realitatea contrazice promisiunile președintelui Klaus Iohannis, făcute la summitul Alianței de la Madrid, din iunie 2022

„Am decis să alocăm 2,5% din PIB pentru Apărare. Începând cu bugetul pe anul 2023, vorbim aici despre un plan care va dura cel puțin 10 ani”, spunea președintele României – Klaus Iohannis – în iunie 2022, la summitul Alianței de la Madrid.

Nici cu înzestrarea Armatei nu stăm bine: cheltuim doar aproape 22% din totalul bugetului de Apărare, la jumătate față de Polonia care se află în fruntea clasamentului și din nou sub Olanda, care are un sfert din buget alocat dotării.

Anul trecut, vă reamintesc, a fost anulată licitația pentru achiziționarea a 4 corvete care trebuiau să intre în dotarea Forțelor Navale. În schimb, 60% din bugetul Armatei s-a dus pe cheltuieli de personal.

Marcel Ciolacu, despre cheltuielile pentru Apărare

Premierul Marcel Ciolacu, întrebat despre cheltuielile pentru Apărare: „S-au făcut foarte multe plăți în lunile ianuarie și februarie. Am și văzut, de altfel, că am avut un deficit pe aceste luni de 1,7%. Marea majoritate a acestui deficit au fost plățile către Apărare”.

România nu a atins ținta obligatorie de 2% din PIB pentru apărare decât în anul 2020, mai arată raportul NATO. Alocarea de 1,6% din PIB înregistrată în 2023 este și cea mai mică din 2017 până în prezent.

Raportul NATO poate fi consultat în întregime aici

Raportul poate fi consultat în întregime aici.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost votat. Peste 240 de milioane de lei, alocați subvenției pentru termoficare | AUDIO


Ultimele stiri
STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)